Ne onoreazä pasiunea cerebral-exprimationistä pe care binevenitii noi cinemagisti ne-o dedicä, încercând sä îmbogäteascä tärâmul dezbaterilor din jurul Casei Creatorilor cu propriile lor puncte de vedere.
Cu închinäciune însä îmi manifest nädejdea de a nu fi luatä drept tocmai un truism remarca mea cäci mai-de-susa interventie dispune de o disproportie marcatä între cunoasterea realitätii disputate si avântul discursului si al incursului analitic.
Cäci nici chiar Bob Woodward (ca sä recurg la un exemplu de mult clasicizat si banalizat) n-ar fi cutezat a se pronunta despre träsäturile de personalitate ale lui Nixon, Haldeman sau Ehrlichman, doar dupä o lecturä a stenogramei unei singure sesiuni de judecatä, comportând eventual declaratiile lui McCord, Gordon Liddy si Jeb St. Magruder în fata lui Sirica - plus, de ce nu, relatarea de martor ocular a acelui inocent locatar al hotelului care-a trimis administratia la sediul de campanie al lui McGovern pentru cä lanternele unora îi stricau somnul, pare-mi-se cä Forrest Gump pre numele säu...
Totusi, chiar dacä fabula spune cä Forrest l-a därâmat involuntar pe Nixon, nu se poate contesta funciara INOCENTA BINEVOITOARE a protagonistului nostru. Or, ingenuitatea comentariului de mai sus lasä sä transpire, din päcate, si oarece pulsiuni întepätoare îndreptate neproductiv spre umbra unui personaj reflectatä într-o oglindä.
Dar e tonifiant sä observäm cä serialul nostru în devenire naste... nu monstri, ci spadasini Jedi, la o adicä - mai cu spade de luminä, mai cu lumânäri... E un semn cä-n Casa Creatorilor pe ratiune n-a furat-o somnul.
