Lolozaurus captivus. Inca cineva care imi zice Alexandru in loc de Matei.
http://www.revistatribuna.ro/pdf/tribuna67.pdf
II. Scurtmetraje româneºti sau viitorul
cinematografiei noastre sub soare
Pozitiv
Canton, r. Constantin Popescu Jr., s. Cristian
Mungiu, 2005.
30 de minute de cinematografie de calitate, prize
lungi ºi foarte lungi, precum întâlnim în filmele lui
Tarkovski. De fapt pe asta mizeazã pelicula ºi acesta
este elementul care face din acest scurtmetraj o
experienþã interesantã. Povestea: doi oameni trãiesc
la malul mãrii, într-un pustiu deranjat doar de
mocãniþa ce traverseazã linia feratã din apropierea
casei lor aducându-le un ziar. Distracþia lor constã
în a paria pe numãrul de articole existente în gazetã
la rubrica Decese. κi pot fixa ceasul dupã trecerea
învãþãtoarei prin dreptul casei lor. Singura femeie pe
care o vãd ºi viseazã. Lucrurile se schimbã în
momentul în care un tip are un accident în
apropierea locuinþei lor. Îl gãzduiesc, iar la plecare le
lasã cadou maºina sa. Unul dintre ei dã o raitã prin
zonã sã încerce maºina. În ziarul din urmãtoarea zi
un singur anunþ la rubrica Decese. Învãþãtoarea.
Chiar dacã treneazã acþiunea la mijloc, actorii
sunt plictisitor de inspiraþi, iar rezolvarea poveºtii este bine aleasã. La fel ºi cadrul natural.
Bucureºti Berlin, r. Anca Lãzãrescu, s. Anca
Lãzãrescu, Cristian Mungiu, 2004.
Un scurtmetraj despre care auzisem cã a fost
premiat prin Germania ºi, pe deasupra, cã are în
spate case de producþie nemþeºti, aºadar nu e vreme
de ºuguialã aci. Pânã la urmã ideile de dincoace de
film (proiecþiile mele legate de ceea ce urma sã vãd)
m-au determinat sã nu îndrãgesc aceastã peliculã în
mãsura în care mi-aº fi dorit! Scurtmetrajul este realizat
corect din punct de vedere politic, nu are
înflorituri estetice, nici gãuri în text. Urmeazã drumul
Ioanei (Anca Ularu într-un rol bun) înspre capi -
tala Germaniei, unde o aºtepta promisiunea unei
vieþi mai bune. Nu o aºteaptã nimeni acolo. Un
taximetrist turc, fanul lui Galatasaray Gheorghe
Hagi o duce în patru locuri, unde fata presupune cã
ar trebui sã-l gãseascã pe cel care o asigurase cã i-a
gãsit o slujbã, dar nu aflã decât cã domnul respectiv
fusese concediat ºi cã e probabil sã fi plecat.
Rãmâne alãturi de doi prieteni ai taximetristului turc
pe care-i ajutã sã-ºi relanseze afacerea culinarã. M-a
bucurat faptul cã filmul nu a terminat povestea în
trafic de persoane sau prostituþie... Dialogul e bun.
Pubic Display of Affection, r. Alexandru
Mocanu, 2005.
Cel mai reusit generic de (scurt)film. Imaginea în
culori sterse îi da un farmec aparte, iar actorii
(mireasa si cavalerul de onoare) au unele dintre cele
mai interesante fete vazute pe ecranele noastre în
ultima vreme. În noaptea nuntii, mireasa fuge pentru
câteva ore alaturi de prietenul cel mai bun al
sotului ei. Fuge la acesta acasa si se dezgoleste sub
acul aparatului sau de tatuat. Sotul, gelos, apeleaza
la forta persuasiva a glontului pentru a-si reprinde
sotia.
Pe scurt (oarecum) pozitiv
Fanatic (r. Sebastian Neºu, 2004) - despre unii
oameni atât de îndrãgostiþi de fotbal încât dau copiilor
numele unor celebri jucãtori. Monolog interior
al unui suporter român. Însoþit de animaþiile lui
Matei Branea!
Pui la rotisor (r. Alexandru Vitzentzatos, 2004) -
un tânãr gurmand se angajeazã la un fel de restaurant
doar ca sã scape de gura maicã-si. E singurul
care acolo munceºte. La ora închiderii, ºeful sunã
cerând un pui la rotisor. Proaspãtul angajat trebuie
sã-l pregãteascã ºi sã i-l ducã acasã. Pe drum
hotãrãºte sã mãnânce el puiul ºi sã nu mai meargã
(probabil) a doua zi la serviciu. Deºi e un film cam
neterminat, actorul principal (Cãtãlin Neamþu) se
prezintã într-un mod haios, ceea ce salveazã scurtmetrajul.
Pentru o mânã de bomboane (r. Gabriel Sandu,
2005) - doi fraþi trãiesc în gunoaiele de la marginea
Bucureºtiului. Cel mic este curier între doi traficanþi
de droguri. Duce pachete cu stupefiante ºi aduce
dealer-ului general banii pe ele într-un ghiozdan.
Realizeazã într-o zi cã are genta plinã de bani ºi nu
rezistã tentaþiei de a cumpãra bomboane. Traficantul
nu-i iartã.
Negativ
Challenge Day, Napoleon Helmis.
Umor forþat, subliniere enervantã (prin grosimea
liniei din textul filmic) a tarelor politicienilor
români, a presei, a vecinilor de bloc. Despre un
campion olimpic la canotaj care refuzã sã se înscrie
în competiþia asta idioatã dintre douã oraºe - unul
japonez ºi unul românesc, motiv pentru care apare
la televizor cã ar fi leneº (merge la pescuit), este
înjurat de vecini cã nu are spirit de echipã (turmã
ºi
rateazã compania unei frumoase vecine (cã nu ºtie
ºah). Parcã oltenii din Italiencele ar fi invadat televiziunea,
Japonia, strada, primãria, stadionul, aparatul de filmat... Mi se pare cã a fost cel mai aplaudat
scurtmetraj, deºi cel mai slab în opinia mea.
Spune-mi Ana: Tripticul unei morþi aºteptate, (r.
Vlad Feneºan - I, Andrei Nemethi - II, Gabriel
Achim - III, 2005)
Ana aflã cã va muri. Trei poveºti, fiecare o meditaþie
asupra întâlnirii cu moartea - pe un bulevard
aglomerat, într-o confesiune neobiºnuitã, într-un vis.
Inegale ca structurã, efecte, filmare, filmuleþele nu
(mã
conving, la fel ºi interpretarea Anei Ularu, cea
mai ºtearsã prestaþie din câte am vazut(-o).
Concluzie: ceea ce m-a bucurat cel mai mult este
evitarea aducerii elementelor socio-politice cu specific
naþional cam expirat în scurtmetrajele prezentate
la cinematograful Victoria. Evident, cu excepþia lui
Challenge Day, care e ºi singurul realmente respingãtor
(mãcar dacã estetiza cumva întâmplãrile).
Trei nume se cer a fi urmarite îndeaproape (sectiunea
Pozitiv), iar aceasta stare nu poate fi decât de
apreciat!