|
adevarul e ca vremea actorilor vazuti ca "tipuri" (Pudovkin,la inceputurile teoriei sale, apoi revizuindu-si parerea) sau "ca decor" e foarte departe.nici modul in care neorealismul isi "recruta" actorii nu a rezistat decat in cadrul aceste miscari, rusii mai filmau cu actori ocazionali(aceste filme cu actori neprofesionisti sunt ocazionale si destul de rare, dar cele care au fost au avut rezultate foarte interesante), ma rog, vreau sa ajung in alta parte.importanta actorului a crescut direct proportional cu cinematografului, s-a dezvoltat odata cu el, s-a creat "vedeta de cinema".era inevitabil, datorita si dezvoltarii tehnice si estetice(ma refer aici la uitilizarea gros-planului ca mijloc expresiv).Problema e urmatoare...jocul actorilor in cinema este in stransa legatura(in opozitie cu jocul actorului de teatru)cu incadratura,unghiulatia,montaj s.a.m.d.(nu degeaba pudovkin zicea ca actorul nu devine "element viu" decat daca are cunostine aprofundate de montaj, operatorie....) Deci, dupa parerea mea, jocul actorilor nu poate fi apreciat(in sensul de notat)daca nu se iau in seama toate procedeele cinematografice care duc la crearea unui film.acest lucru se face la teatru, unde cea mai mare parte a creatiei dramatice se bazeaza pe jocul actorului.
|