Originally Posted by nume:
Originally Posted by gionloc:
|
3 - stii cum e, ca sa faci filme mari nu trebuie neaparat sa vezi filme mari...
|
Ce vorbesti ? :shock:
Eu consider asta conditia no. 1. Altfel nu se poate. Da-mi un exemplu ... |
incerc
par exemple, cand Chaplin a facut The Kid, ce filme mari puteau sa-i ofere anumite granite teoretice in care sa-si invarta aparatul de filmat? sau cand Welles a facut Citizen Kane? nu cumva simtul lor creator deosebit a facut cinematografia?
sa venim in prezent. Tarantino se declara un fan al filmelor cu arte martiale. dincolo de faptul ca le omagiaza in fel si chip - vezi personaju lui Chr. Slater din True Romance (scenariul lui T), care inghite cand are timp cate 2-3 filme cu batai asiatice... sau scenele de lupta din Kill Bill... dar dincolo de asta aranjamentul imagine sunet, montajul deconstructivist is marcile lui. pan ala urma, postmodernismul filmic pare a incepe cu Pulp Fiction, chiar daca intalnim elemente de acest gen la Wenders, Ridley Scott sau Lynch mai devreme. a, ok, deconstructia apare si in Cainele Andaluz (ambiguitatea temporala introdusa cu ajutorul intertitlurilor), dar de acolo le-a imprumutat Tarantino... (sau sa fii mancat godard pe paine?) ma indoiesc . mai ales ca nu a trecut printr-o scoala de film!
Lynch se declara un admirator al lui Persona sau 8 1/2, dar ma indoiesc de ideea ca arta sa ar izvori dintr-un studiu atent al operei unor mari regizori... sau ca felul in care aranjeaza intamplarile in Lost Highway ar fi inspirat de tehnicile creationiste ale lui Tarantino.
cred ca marii regizori (nu toti - Scorsese, de exemplu, declara ca a studiat atent montajul sovietic al lui Eisenstein atunci cand a cautat cea mai buna solutie in a prezenta luptele lui La Motta din Raging Bull) se afla mai repede in postura unor mari scriitori - precum Dostoievski - care nu se omorau in a citi operele unor mai batrani sau unor contemporani, ci pur si simplu simteau bine lumea si o asezau pe hartie.
si sa nu uitam: o buna parte din sensul unui film exista de fapt numai in spectator si mai degraba acesta monteaza intr-un film experienta, obsesiile lui, evident, in momentul in care gaseste terenul propice unei astfel de plantari, decat ca regizorul a asezat in opera toate acele elemente care apar in interpretari. liniile de abordare tematica, insusirile comune se datoreaza si apartenentei la un acelasi curent filmic, nu neaparat influentei pe care o are un creator asupra celuilalt prin vizionarea reciproca a operelor lor. Pe undeva citeam ca Pintilie cand merge la un festival nu urmareste mai mult de unu doua filme, ci prefera sa colinde strazile, sa vorbeasca in piata cu oamenii - de-acolo vin subiectele, nu din filmele altora.