|
aseara am vazut Sonatine (Kitano). de mult imi propusesem sa-l pornesc... vazusem Hana-bi acu vreun an si ma impresionase stilul japonez, formal, conformist (nu in cinema, in viata), jefuirea bancii, relatia dintre soti (ea incearca sa-l imbratiseze la malul marii, o masina trece asa ca el o respinge, pentru a o atinge apoi tandru pe mana...)
in schimb filmul de aseara mi s-a parut foarte dezorganizat, fragmentat, artificial, iar daca nu vorbeste despre artificialul vietii unor mafioti (par ca nu ucid nici macar pentru a ucide, adica faptele lor nu mai pot fi calificate) atunci filmului nu-i vad sensul. o femeie violata trece peste trauma intr-un mod inimaginabil de simplu... ok, violatorul este imediat omorat, de catre durul pe care il visa, dar totusi... a fost VIOLATA!
sint scene interesante (cea cu aghiotantii mafiotului rege manipulati prin bataile palmelor in nisip precum in jocul unde niste papusi de hartie erau combatantii, rafuiala din lift, filmarile masinilor strabatand drumul de tara)... dar, cu parere de rau, filmul nu prea mi-a placut.
|