[Ambra Blu]

greenaway mi se pare mai mult un artist vizual (copiat acum de mister bjork...) decat un cineast - desi filmele sale sunt conceptualizate la extrem, sufletul le lipsesteunul mai destept ca mine spunea ca un intelectual nu va putea fi niciodata un artist, si inclin sa-i dau crezare - greenaway cunoaste prea multe, iar jocul referintelor sale ingheata orice urma de emotie

Am dat intimplator peste chestia asta si vreau s-o rectific. Din pacate, arhitectul, colocatarul cinefilului, a gindit-o cu burta. Trec peste silogismul "desi filmele sale sunt conceptualizate la extrem, sufletul le lipseste", (tocmai pentru ca sint "conceptualizate", le lipseste "sufletul") pentru a corecta afirmatia reductiva cum ca livrescul ingheata emotia. Asta din simplul motiv ca desi, in sensul strict, emotia implica o reactie afectiva, si multi pot ramine numb la filmele lui Greenaway, exista si momentele vietii psihice, emotiile de ordin estetic. Exista rinjetul victorios pe care il ai cind intelegi un joc de cuvinte din Joyce, o metafora din Beckett, o rugaciune din Baraka, o meditatie asupra memoriei persistente la Resnais sau o blasfemie la Roy Andersson. Nu, a fi intelectual in film nu e un pacat si nici nu amortizeaza sufletul. Iar Greenaway, care poate parea de o frumusete rece, poate sa si atinga, asa cum se intimpla, spre exemplu, in secventa din The Cook..., in care sotia se culca linga amantul mort si ii cere s-o trezeasca dimineata cu un sarut. Sau, tot ea, povestind cum o brutalizeaza sotul-hotul si o pune sa il stearga la fund. Sint si astea emotii, numai ca, deh, unei inimi la pat nu poti sa-i zici :'ridica-te si umbla'. In rest, despre morti, numai de bine.