si cum a devenit, ma rog, 'minunatul film din prima parte' (cu a carui analiza sint de acord - multe observatii pertinente) catastrofa imunda (varza etc) din a doua? si de ce, odata ce filmul zboara sus de tot, ajunge atit de lamentabil sa se tiriie la final...? de unde vine atita patima de a desfiinta un film - daca nu, cumva, din dorinta de a-i 'da peste nas' celui care, cu sinceritate & emotie, l-a gustat & recomandat fara nici un parti pris?
asta m-a deranjat cel mai tare la asa-zisa 'cronica' (nedrept de demolatoare): faptul ca pibull s-a folosit de el pt a lovi in gustul celui care scrie acum... (vezi, in ult. nr din observator cultural, recenzia - f savuroasa - a danei enulescu la tiff cuprinde si opinia: 'impreuna cu 'whisky', 'giliap' este singurul film aproape perfect din cele vazute de mine'!)
daca e vorba de poveste - care, intr-adevar, se complica, ei si? - nu ma intereseaza: eu am vazut stilul & citeva momente formidabile (inclusiv tentativa esuata de la sediul politiei! inclusiv aparitia lui gustav la hotelul marin, cu tipatul papagalului!!)... si-n fond, care e problema cu melodrama? de ce n-ar fi 'frecventabila', la urma urmei?? sa repet ce spuneau nu mai stiu ce literati rafinati, pe la-nceputul secolului trecut - 'traiasca melodrama la care a plins margot'?
'giliap' nu se 'explica' asa cum ai explica mecanismul de functionare al ceasului cu cuc: este emotie, este cunoastere vizuala, este durata - lucruri care, pe mine unul, m-au sedus.
probabil insa ca sintem tot mai putini cei care vibreaza la asa ceva - se poarta buldozerele.
