[tailgunner]

trebuia sa fie un pariu cistigator> il aduci pe Hideo Nakata, mr. Ringu, sa faca sequelul dupa ce Verbinski se descurcase bine cu The Ring, si s-a
dus sa se mai joace nitel de-a piratii. Wrrrrooong! regizorii japonezi se pare nu prea o nimeresc pe pamint hollywoodian (vezi shi Shimizu cu moshmondeala aia sub-ring de-i zice The Grudge). Unde Verbinski dadea atmosfera filmului, umflindu-l in tonuri sumbre si ploi a la Fincher, Nakata face ce stie el mai bine, a la japonaise: poveste scheletica, liniara, economicoasa, fara brizbrizuri stilistice. Nici n-ar fi rau de tot, daca n-ar suferi de o deficienta de sujet: unde Ring era o poveste cu accente aproape cyberpunk (musca iesind din televizor, etc), unde filmuletul de pe caseta era o mica bijuterie suprarealista, Nakata spune o poveste clasica cu fantome (amenintare, posesiune, exorcizare), in care registrul de "urban legend" e escamotat, si unde se umplu spatiile goale (de avertizare) cu scene ce par luate din "It" (tirgul de vechituri) sau din orice alta adaptare Stephen King (cu exceptia cunoscuta). Nu degeaba apare si Sissy Spacek ca adevarata mama a Samarei, intr-o secventa altfel buna, insa fuserita.
In afara citorva set-pieces bine facute (cerbi, apa pe tavan) filmu plictiseste (iara fata aia, iara copilu ala sperietor), Naomi Watts "coasts" in asteptarea sfirsitului (unde de altfel are si singura replica memorabila), tipul din filmu asta e acolo ca sa moara cu zece minute inainte de final, si asa mai departe.
Cit despre sperieturi...mda.