În fond, ai dreptate, Blue. Comicsurile cu super-eroi nu sunt altceva decât BASME CONTEMPORANE, si ca atare folosesc "logica" fantasticä a povestilor pentru copii, extrem de simplistä si conventionalä. În SF nu se pot încadra decât la nivelul de "hyper-soft". Atâta vreme cât suntem constienti de acest lucru, le putem accepta si savura.
Dar, desigur, asta nu scuzä prostia. Chiar si fantasy-ul are nevoie de inteligentä. Am sä dau douä exemple antitetice din
"Superman".
Mult dezbätuta fazä cu "întorsul timpului înapoi". Mie, unul, mi-a pläcut, desi logica îi lipseste. ATENTIE! Nu e vorba de "puterile" eroului - pe acelea le acceptäm, ca pe o conventie a basmului. E minunat cä poate inversa miscarea Pämântului pe axä. Dar... CE ANUME face ca acest fenomen pur mecanic sä determine si INVERSAREA TIMPULUI...?
Un interlocutor propunea o explicatie mai sofisticatä: "a zburat cu vitezä mai mare decât a luminii, deci S-A ÎNTORS EL ÎN TIMP". Bine, hai... treacä-meargä. Dar... nimic, în felul cum e filmatä secventa, nu sugereazä acest lucru!
Din fericire, încärcätura ei emotionalä o salveazä. Suntem atât de miscati sä-l vedem pe Superman îndurerat cä i-a murit iubita, încât bucuria si spectaculozitatea salvärii ei ne fac sä iertäm inadvertentele.
Exemplul negativ e doar UNA dintre nenumäratele ineptii din
"Superman II": momentul când cei "trei drace si toti trei" încep sä sufle pe sträzi, dând masinile de-a bâldâbâca. Din nou, sä zicem cä acceptäm conventia "super-puterilor" - dar logica o zbârceste iar: DE UNDE ATÂTA AER ÎN PLÄMÂNII LOR? Sau aveau niste rezerve impresionante de aer hiper-comprimat, sau initial AU TRAS AER ÎN PIEPT, la fel de intempestiv! Numai cä... nu l-au tras! Suflä pur si simplu. Numai Fleischer s-a tras singur în piept, crezând cä ne va trage pe noi. Si, în lipsa altor justificäri estetice sau morale sau mäcar hazlii, trântitä în mijlocul unui film searbäd, trenant si prost lucrat, secventa nu face decât sä irite.
Altminteri, färä îndoialä,
"Batman" e si favoritul meu dintre super-eroi. As zice cä e singurul care, dincolo de sub-genul benzii desenate, face ARTÄ. Universul sumbru din Gotham are inefabil. Melancolia si pesimismul lui amar impresioneazä si conving. Serialul are cea mai accentuatä componenä psihologicä din toate - schizofrenia. TOTI sunt schizofreni - începând cu Batman însusi. Toti au personalitäti dedublate. Si nu e o lipsä de imaginatie, ci un argument substantial, suficient de puternic pentru a impune o viziune asupra lumii.
Acceasi stare se regäseste si în tratarea stilisticä (liniile grafice de o suplete crudä, conceptia cromaticä) si, din fericire, în cele câteva filme bune ale serialului (evident, sub bagheta lui Tim Burton). Secventa mea favoritä: criza lui Catwoman, când sparge literele inscriptiei de neon din camerä, transformând cuvintele automincinoase
"Hello there!" în nemilosul
"Hell here!"