|
Manie, nebunie si infern
Cam in aceeasi perioada a anilor '50-'60, dincoace de ocean contestarea a capatat un nume : "Young Angry Men", s-a nascut o scoala cinematografica pentru a o reprezenta - Free Cinema, au aparut personalitati regizorale si actoricesti gata sa o transpuna pe ecran - Lynsdai Anderson, Tony Richardson, Karel Reisz, Richard Burton, Albert Finney, Tom Courtenay, Richard Harris si cateva filme de referinta :
LOOK BACK IN ANGER('59); LONELINESS OF THE LONG DISTANCE RUNNER('62); THIS SPORTING LIFE('63);SATURDAY NIGHT AND SUNDAY MORNING ('60). Ele contureaza alt tip de rebel. Cu sufletul zbuciumat de nesiguranta, chinuit de indoieli, temeri, neimpliniti in plan social, traind in locuri inchise, sordide si sumbre, eroii acestor filme se simt torturati de anonimatul unei vieti obscure, visand la o iluzorie evadare romantica. Ca si eroul lui Godard din Pierrot le fou ('68 ), interpretat de Belmondo ! Ratacirea lui dupa o himerica si confuza libertate se finalizeaza tragic prin sinucidere. Rebelul nu mai este doar un ratacitor inconstient , ci si un tragedian ce-si joaca propria moarte. Este tragedia si confunzia mentala a unei generatii ce traieste intr-o realitate glaciala, agresiva, transferata unor personaje, devenite pentru multa vreme subiectul principal al cinematografului francez. Ex. A bout de souffle (Godard - '59) :love:, cu J. P. Belmondo si Jean Seberg.
Peste ocean, si eroii lui Tennessee Williams din "Orfeu in infern", in versiunea cinematografica a lui Sidney Lumet - The fugitive kind / Fugarul ('60), doi tineri - Marlon Brando (un generos ratacitor chitarist cu geaca de piele) si Anna Magniani (o tanara ce-si doreste sa evadeze din iadul unei vieti banale), traiesc acelasi infern al unei lumi viciate, marunte, obscure - capcana din care incercand sa evadeze, sfarsesc tragic....
|