[Pitbull]

Martalogule scump,
Ne-ai promis cronica filmului.
Acum, cä ni l-ai povestit, ce faci, ne dai si cronica, sau nu ne-o dai?
Adicä, mai pe sleau:
E läudabil efortul täu de a umple atâta amar de päginet, dar sä vedem cui îi foloseste. Si, în genere, pe cine intereseazä sä citeascä un film povestit în scris.
1) NU pe cei care l-au väzut, cä deja stiu actiunea.
2) NU pe cei care vor sä-l vadä, cä s-ar plictisi în salä.
3) NU pe cei care nu vor sä-l vadä, cä li se fâlfâie.
4) DOAR pe buimacii care habar n-au dacä vor sä-l vadä sau nu, dac-or sä-l vadä sau nu, si nici nu le pasä, ce-o fi o fi, da' le place sä li se povesteascä filme. Sunt cam äia din categoria "am väzut cartea / am citit filmul".
Prin urmare, save your breath si nu mai povesti filmele în scris, cä e mai mare rusinea!
Dar cum se pare cä tu vrei sä te initiezi în a scrie cronici, îmi îngädui sä-ti dau câteva sfaturi.

Chestia asta si cronicäria de film sunt douä treburi foarte grele. Färä putinticä învätäturä, slabe sanse sä-ti meargä.
N-am timp sä-ti însir aici toate sursele din care te poti inspira (si, mai ales, lua exemplu - pozitiv sau negativ!). Retine, totusi, cä în presa si publicistica noasträ avem si cronici foarte bune, si cronici foarte proaste. Dac-ai sä stii sä le deosebesti, vei avea ce înväta din ele.
În orice caz, cronica trebuie sä se refere la cele trei componente principale ale oricärui film, si anume: TEMA, SUBIECTUL si IDEEA - dupä care va descrie si MIJLOACELE.
Pentru cä majoritatea începätorilor nu stiu cu ce se consumä felurile astea trei de mâncare, iatä:
TEMA = "despre ce" vorbeste filmul (alienare, singurätate, incomunicare, dragoste, ipocrizie, patriotism, trädare, satanism, coruptie, criza de la jumätatea vietii, problemele hormonale ale adolescentelor, posesiunea demonicä, relativismul adevärului absolut... sau: patimile lui Christos, luptele de la Märäsesti, cazul Watergate, expeditia lui Columb, perioada de tranzitie în România... sau: avocati, piloti, bordeluri, liceeni, rockeri, pensionari... etc., etc.)
SUBIECTUL = "cum" vorbeste filmul despre acea temä - sau, "ce se întâmplä".
IDEEA = "CE anume" spune filmul despre temä - asta fiind componenta cea mai importantä, contributia proprie a autorului; dacä nu comunicä nici o idee cu filmul lui, se lasä de cinema si se duce sä deschidä un butic în Matache (sau, mai distins, se face profesor la U.N.A.T.C.).
De regulä, ideea se formuleazä ca un enunt; de exemplu (atentie: pe alocuri, urmätoarele sunt mult simplificate): "boxul profesionist e o crimä" - ca-n "Rocco e suoi fratelli"; sau: "fotografia e singura certitudine într-o realitate care se destramä" - în "Blowup"; sau: "chiar si o prostituatä poate fi neprihänitä ca un copil" - în "Le notti di Cabiria"; sau: "ai grijä ce-ti doresti, cä s-ar putea sä ti se împlineascä!" - în "Stalker" (asta, DA, hiper-simplificare!); sau: "oameni buni, nu beti pisat cä nu e bine" - în "Sistemul nervos" (trist dar adevärat!)
În sfârsit: MIJLOACELE prin care este tratatä tema spre a comunica ideea: scenariul, regia, imaginea, scenogafia, sunetul, actorii si celelalte.
Si toate astea trebuie sä fie structurate într-un anumit fel. Sä vedem cam cum.

În teorie, o cronicä de film e o constructie foarte bine organizatä. Cea mai ortodoxä structurä ar fi urmätoarea:
- Începi printr-o introducere referitoare la contextul realizärii filmului. Poate fi cartea dupä care e realizat, sau evenimentul istoric pe care-l trateazä, sau tema socialä ori umanä pe care o descrie, ori ideatica filosoficä din care se revendicä... Sau pur si simplu câteva cuvinte despre genul în care se înscrie (comedie, SF, horror, love story, melodramä, thriller, policier, etc., etc.) si ceea ce-ar vrea autorul sä aducä nou, dacä e cazul... Si asa mai departe. Posibilitätile sunt nesfârsite, dar cam pe-aici se asazä introducerea.
Unde e cazul, se cuvine ca introducerea sä continä si referiri la principalul autor al filmului (în principiu, regisorul: ce-a mai fäcut, cum a mai fäcut, ce loc ocupä filmul de fatä în filmografia lui; desigur, uneori caimacul îl ia actorul principal, sau autorul ecranizat, sau compozitorul - de la caz la caz).
Evident, în introducere trebuie sä expui TEMA filmului, ca sä ai o bazä pentru ceea ce va urma.
- Facultativ, aici poti vorbi si despre contextul practic în care s-a realizat filmul, dacä e relevant (ca, de pildä, la "Night of the Living Dead", "De ce trag clopotele, Miticä", "Glissando", "Faleze de nisip", "Milionari de weekend", sau alte filme a cäror anecdoticä de productie are o anumitä relevantä pentru rezultatul final).
- Apoi, prezinti SUBIECTUL filmului (adicä, "despre ce e vorba"). ÎN NICI UN CAZ NU-L POVESTESTI CUM AI FÄCUT TU, ci doar expui parametrii de bazä ai actiunii, ca sä înteleagä lumea mai departe.
- În continuare, treci la cel mai important fragment al cronicii, cel referitor la CONCEPTIA filmului. (În principiu, asta e totuna cu regia - dar sunt si cazuri, mai rare, în care conceptia e definitä de producätor, sau în care ea se contureazä cel mai puternic din scenariu; oricum, vom considera aici cä principalul autor e regisorul, asa cum este si firesc.)
Asadar, ai ajuns la substanta propriu-zisä a cronicii, unde descrii conceptia regisoralä si analizezi modalitätile prin care regisorul si-a pus-o în aplicare (decupajul, mizanscena, lucrul cu actorii si cu ceilalti factori de creatie). Undeva pe parcursul acestei portiuni, expui în sfârsit nucleul artistic al filmului: IDEEA - pentru cä ea se contureazä, de obicei, prin regie (sau, mai bine zis, scenariu si regie împreunä: scenariul o propune, regia o finalizeazä).
- Cu asta, ai terminat ce era mai greu, si în ultima parte vorbesti despre MIJLOACELE DE REALIZARE auxiliare: imaginea, actorii si toate celelalte, mentionând tot ceea ce e demn de remarcat (mai virtuti sau mari tâmpenii).
- În final, ca la scoalä, o concluzie, de obicei orientatä spre relatia dintre filmul respectiv si spectatori, dacä a meritat efortul, ce-a adus nou, cine ce-a câstigat sau ce-a pierdut, bâra-bâra.

Asadar, ACESTA E MODUL SCOLÄRESC de a scrie o cronicä.
Bineînteles, numai cronicarii foarte conservatori si scrupulosi procedeazä astfel. Altfel, nimeni nu te opreste sä-ti construiesti scriitura exact cum îti träsneste prin cap (cu conditia sä ai un cap prin care sä-ti träsneascä, si sä nu sune a gol). Pentru cä, dacä fondul cronicii e substantial si riguros, inventiile, jongleriile insolite si alte artificii o vor face cu atât mai interesantä. Unde mai pui cä, de multe ori, ai la dispozitie un spatiu limitat (mai ales dacä publici într-un tabloid), asa cä esti nevoit s-o plesnesti bine si la obiect din trei fraze si-un zvâc.
Dar, pentru început, se impune sä scrii ca la carte. Nu poti sä faci triplu salt mortal färä sä te fi bälängänit ani în sir înainte si-napoi pe trapez, cuminte, corect si disciplinat. Dupä aia, n-ai decât sä scrii si cronici cinematografice în genul lui Joyce, Urmuz, Borges sau Kafka - ori sub formä de rondeluri macedonskiene!

Hai, bagä mare!