[Nae]

gegen die wand. un film pe care l-am revazut ieri, si pe care acuma l-am inteles cum trebuie. un film incredibil de frumos, despre doua destine ratacite, doi oameni pierduti, fara nici un fel de identitate, avand numai o dragoste aparenta ca sa poata scapa din instrainarea vietii lor. o poveste rupta intre doua culturi care traiesc impreuna, dar care nu se inteleg, si care sunt unite numai printr-un mediu care ii face sa se respinga reciproc.
personajele sunt bine conturate, construite cu mare grije, si actorii sunt credibili, sau cum ar spune obvious: nu numai idei, ci oameni.
protagonistul este din scriitura un personaj mistic, ascuns in spatele unei fatade de neamt in somaj, dependent de ajutorul social, si care nu-si dezvaluie trecutul pentru nici un pret. un turc care se vede neamt pentru ca are cetatenie, si care vorbeste despre "die scheiss Kanacken" cu dispret, el fiind la randului lui un "Zuhaelter" pentru nemti.
ea, protagonista, este un personaj simpatic, care nu este inteles nici de nemti si nici de turci, si care incearca sa scape de traditiile conservative musulmane, numai ca sa-si traiasca viata. tentativele de sinucidere sunt pretextul ca sa poata scapa, ceea ce-i si reuseste, cu pretul expulsarii din familie. scena arsului pozelor este incredibil de frumoasa.
relatia lor se rezuma la o scena cheie, cu ea intr-un karusell, singura, invartindu-se in cerc, si se leaga perfect cu un dialog intre protagonist si "unchiul" lui, care a fost catva secvente inainte, si une el si-a descoperit dragostea pentru ea: "Liebe ist ein Karusell, du stckst Geld rein, und es dreht sich... und du musst mehr Geld reinstcken damit es sich weiter dreht..."
fuga in turcia nu este decat o mare dezamagire. pentru el, care numai vorbeste turceste cum trebuie, prima intalnire cu un turc se termina cu "bist du'n Bayer, oda was?", si pentru ea, toata experienta este o tagedie. un viol scurt intr-un bar, o ruptura definitiva de familia pe care o mai avea, si o batuta pe cinste.
ultimile 3 scene din film sunt clare, limpezi si frumoase. ei doi se vad intr-un hotel, si decid sa plece impreuna. ea cu bagajele facute stand in pat, si din off vocea sotului si fiicii ei, care se joaca intr-o camera apropiata. el in autobuz, usiile care se inchid, si plecarea autobuzului printr-un Istambul haotic.
regizorul a reusit sa arate o lume reala, plina de conflicte sociale, umane si culturale, si a reusit sa lege toate fragmentele filmului cu o scena incredibil de simpla, dar incredibil de puternica: o formatie de muzica traditionala turceasca, care canta pe o insula plutitoare cantece turcesti, cu un text relevant pentru poveste, pe fundalul Istambului. genial.