[tailgunner]

If you've ever played Max Payne (1 sau 2), you know how this movie feels...adica din secunda in secunda astepti sa ti se dea controlul actiunii, sa incepi sa ciuruiesti baddies cu cele doua Ingram-uri care turuie fara mila (in Sin City le folosesc politistii cei rai). Nu stiu, dar se prea poate ca joculetul cu Max sa se fi inspirat din greu din comics-urile lui Frank Miller (ma rog, graphic novels, pretentios spus), a caror adaptare este si filmul "shot, cut", digitally embellished and directed by Robert Rodriguez in propriul studiou - Troublemaker studios (hur hur, geddit?) aflat peste drum de resedinta regizorului din Austin.
Doar ca "adaptare" nu e termenul potrivit. Nimic in Sin City din blabla-ul sentimentaloid cu care Sam Raimi umple spatiile dintre salturile si catararile lui Spidey, sau din umplutura de clisee care se revarsa din X-men, Elektra, Daredevil, Hulk sau orice alt produs Marvel. Clisee sint si in Sin City cu ghiotura, dar Rodriguez nu ti le vinde cu pretentia ca se petrec intr-o lume reala. Ele se petrec (cu necesitate) in (Ba)Sin City, cea mai rea dintre lumile posibile, o lume de clisee seducatoare. Troblemakerul Rodriguez arunca la cos orice pretentie de realism si orice vegetatie psihologica (cu o mica exceptie)si nu adapteaza, sau doar in sens minimal: pune in miscare registrele imagistic, tematic, lingvistic ale comic books-urior respective.
Sin City e un exercitiu stilistic, iar ca exercitiu stilistic e perfect. Stylish as hell. Filmat in alb-negru, cu seducatoare pete de culoare, hibrid de pulp,
film noir si seriale TV din anii 50, Sin City spune trei povesti care se intrepatrund pe ici pe colo, aducind in scena o galerie de troublemakeri
Holywoodieni (Bruce Willis, Mickey Rourke, Michael Madsen, Rutger Hauer, Benicio del Toro) plus mai noii Clive Owen, Rosario Dawson, Brittany Murphy, si cu dragutul de Frodo care poate fi si infricosator, all credit to him. Violenta dezlantuita a filmului (canibalism, mutilari, pedofilie, dezmembrari, pe linga care portia consistenta de impuscaturi si pumni pare nevinovata) e incintator stilizata, cind ironic ca in Kill Bill, cind - daca putem spune astfel - in numele unui amoralism "dincolo de bine si de rau". Dincolo de astea e etica primitiva a personajelor din Sin City, unde daca cineva iti da un pumn tu ii scoti matele, dar si ucizi in nestire si din ce in ce mai sofisticat ca sa razbuni o prostituata care te-a iubit o noapte.
Dincolo de astea, ceea ce-ti ridica parul pe ceafa si brate sint voice-overurile (numai sa auzi vocea ragusita insa percutanta ca un Colt 45 a lui Mickey Rourke, "The night is hot as hell. It's a lousy room in a lousy part of a lousy town. I'm staring at a goddess", iti zici : "Oh, yeah").
Legenda spune ca Rodriguez l-a convins pe Frank Miller sa-i dea dreptul de a folosi materialul din comics invitindu-l la Austin si filmind intr-o zi o scena de doua minute, montind-o, punind muzica, pentru a-i demonstra cit de aproape de spiritul acestora dorea sa se mentina. Scena respectiva e chiar inceputul filmului, in care Josh Hartnett (of all people) face cel mai bun rol al carierei sale. Frank Miller nu numai ca a aprobat, dar a devenit co-director al filmului. Si old buddy, old pal Tarantino isi face o aparitie discreta, regizind o scena memorabila (se pare ca-i plac conversatiile intr-un automobil).
Chestia geniala din film? Numele pistolului lui Marv (Rourke). Look out for it...