unele dintre cele mai bune finaluri nementionate pana aci:
Dancer in the Dark - vazut la cinema, sala plina, muta minute in sir dupa caderea d-nei Selma Jezkova in marea noapte. unul dintre putinele filme unde, in sala, colegii de vizionare nu au rontzait altceva decat, poate, unghiile de la propriile maini.
apoi Breaking the Waves - totul este acceptabil pana cand clopotele incep sa bata in ceruri. acolo d-l Trier ne cam ia la pumni genu laMotta nervos in Raging Bull si, probabil, in realitate acu saizeci de ani.
Europa aceluiasi genial danez - dupa ce ai vazut noaptea germana, dupa ce ai cunoscut femeia germana, sentinta vocii (divine, interne, dupa caz
) nu poate fi decat moartea.
Lost Highway - aci inceputul si sfarsitul nu pera pot fi despartite
- cum naiba de in acelasi timp si spatiu, aceeasi persoana potea fi si destinatarul si destinatorul unui mesaj!!! banda lui Moebius, ne zice d-l Lynch, geometriile neeuclidiene. si fara sa ajungem la cazuri matematice, avem un film deosebit!
2001 - A Space Odyssey - moarte, renastere, repetarea umana, valsul ciclic al universului, asistenta extraterestra... un film de-a dreptul fantastic.
Paris, Texas - in masura in care ultima jumatate de ora (discutia Travis - Jane din cutiile locatiei peep-show-bar) poate fi considerat final pe de-a'ntregul.