[herbert]

Din solidaritate cu Emanuel si din respect pentru eforturile lui BeNnY, am rasfoit jurnalul meu de cinefil si am redactat urmatorul text. Daca nu e tarziu, maine mai postez cateva…

Scene din viata „americanului linistit”

Sideways (In vino veritas) de Alexander Payne ilustreaza fatete diferite a ceea ce indeobste numim „americanul linistit”, comun si nespectaculos. In centrul „naratiunii” sunt doi prieteni, ambii niste loseri. Miles, interpretat excelent de Paul Giamatti, este un profesor de literatura cu veleitati de scriitor. E divortat de doi ani si a scris un roman pe care deocamdata nu-l poate publica. E sensibil, inteligent, un melancolic cu chinuitoare reprize de luciditate, care nu minte, nu e fustangiu si nu e deloc narcisiac, dar despre care nu gresesti daca spui ca e un etern „copil al mamei”, temator sa infrunte realitatea dura. Lui Miles ii plac filmele si e un bun cunoscator/consumator al vinului, mai ales Pinot... Celalalt, Jack (Thomas Haden Church), e un actor de reclame, afectat si afemeiat, prost si mincinos, care se inchipuie si foarte atragator. Un tip antipatic, care tine cu tot dinadinsul sa ne demonstreze ca stie doar trei lucruri pe lumea aceasta: bautul, cuplarea si autoadmiratia. Pentru aceste „calitati” uneori e lovit in plina figura... Jack se va casatori peste o saptamana si vrea sa profite din plin de zilele de libertate ramase. Cei doi pornesc cu masina intr-o calatorie, aventuroasa si distractiva, prin „tara vinului”, in California de sud. Asadar, un trip-story despre viata pe orizontala, asa cum este, cu denivelarile si surprizele ei. O saptamana de degustari si betii crancene, de aventuri usoare si relatii serioase...
Nimic deosebit, la prima vedere, ca subiect. Si totusi, Sideways e un film excelent, care mi-a placut mult. De ce?...

1. Pentru ca iti creeaza iluzia ca e un film chiar despre tine, adica despre niste oameni obisnuiti. Oameni care petrec si beau vinuri bune, se gandesc la viitor si isi amintesc trecutul, se casatoresc frumos si divorteaza urat, cad in lungi reflectii si se lasa, deodata, purtati de valul unei noi aventuri...

2. Pentru ca e un film despre cum omul, ramas singur, se trezeste pe marginea vietii, acolo unde nimeni nu se mai intereseaza de el, si doar o intamplare sau o clipa de inspiratie ii aduce fericirea pe care n-o mai astepta.

3. Pentru ca e un film bine facut si bine jucat (pe langa cei doi actori pomeniti mai sus, mai trebuie remarcate Virginia Madsen si Sandra Oh): romantic, discret-filozofic, placut la vedere si incredibil de linistit, desi contine si destule strigate si chiar bataie... Reuseste sa pastreze pe intreaga sa durata o linie fragila care emotioneaza si pe cel „strain” si pe cel „apropiat”. Dozeaza cu masura umorul si tristetea, strigatele si linistea, cochetaria accidentala si marea iubire, degustarea si alcoolismul... E un fel de art-house pentru un public larg. Un film aproape genial pentru un spectator nepretentios, adica arta adevarata pentru toti si nu doar pentru snobii care sunt abonati la festivalul de la Cannes.

4. Pentru ca reveleaza inca o data adevarul ca noi, oamenii, suntem cu toane, fantezisti si capriciosi, ca si vinul Pinot. Ne iluzionam, chiar ne fortam uneori sa traim complex, plenar, nuantat, cand de fapt viata nu poate fi decat А fucking sau beautiful.

5. Pentru ca acest film razbuna, prin nominalizarile sale la Oscar (a obtinut doar Oscarul pentru scenariu), sumedenia de filme de acelasi fel care raman neobservate. Cinefilii pot confirma acest adevar.

Un must see pe care il notez cu 8/10. Colectionarii si cei care nu privesc cu optimism spre orizonturile filmului de autor il pot retine macar pentru o perioada de timp.