Originally Posted by Serghei:
|
@Ambra Blu
2.Problema teatrului filmat apare in anii '30 dupa aparitia filmului vorbit.Printe adaptari grotesti&pelicule cu pretentii artistice se gasesc si filme care isi trag substanta din piese de teatru si care reusesc prin decupaj si montaj sa creeze un spatiu cinematografic-Vulpile-William Wyler,Parintii Teribili-Cocteau,or mai fi si altele,astea doua mi-au trecut prin fata ochilor...3.Revenind la materialul in discutie,problema e regia.Cand stai cu camera dupa fiecare replica,ai mai multe prim-planuri decat Bergman,nu stii altceva decat "camp-contracamp" si in consecinta ai aprox 20 de taieturi de montaj in scena intalnirii dintre Anna si Dan(aprox 5min) e imposibil sa nu obtii un melaj artificial,fals.
|
Era deja Melies cu fanteziile lui care, desi apeleaza la recuzita teatrala, cu ajutorul trucajelor, imagineaza un spatiu extraterestru, respectiv selenar.
Eu am zis, tot legat de Closer, de 'Tape' a lui Linklater, care e o piesa de teatru adaptata pentru cinema, intr-un registru minimalist.
Nu ma intelege gresit, nu mi-a placut 'Closer' tocmai pentru apropierea deranjanta de conventiile teatrale. El, insa, e film, nu numai datorita suportului tehnic - ca am da-o in discutii de ateliere mestesugaresti - ci si pentru ca eludeaza timpul mult mai lejer decit o face teatrul, prin caderea cortinei si acte. E mult mai dificil in teatru sa glisezi de-a lungul duratei, intr-un joc de margele de sticla, cum e cazul filmului in general, si al lui 'Closer' in particular, care inghite timpii mai usor decit zeu' ala antropofag.
In plus, un al doilea motiv care il face pe 'Closer' film, pastrind discutia in teoretic, e prezenta unghiulatiilor. Asa repetabile cum sint ele, implica mai multe unghiuri/ puncte de vedere, lucru care, stii si tu, a diferentiat filmul de teatru (v. mortii Kuleshov, Porter, et al.). Orict m-as pune in cap, n-as putea sa vad cadrele alea din film (gen Natalie Pornman in spagat, vazuta de sus), decit, poate, daca as sta in loja. Nici aici n-ar merge masoneria la nesfirsit, pen'ca pe toata durata spectacolului as vedea numai plonjat. In 'Closer' vezi si plonjat, vezi si eye-level, etc. Bine, si un argument mai degraba subred, dar legat tot de durata, ar fi acela cum ca teatrul este real-time, exista ca experienta colectiva, personala, cum mortii ei o fi,
in direct si care poate diferi de la spectacol la spectacol. Filmul e identic cu sine insusi tot timpul, indiferent ca la o a douazecea vizionare ajungi sa casti. In plus, filmul poate fi oprit, derulat inainte si inapoi. Daca la teatru te-ai dus sa te pisi intre acte, l-ai pierdut. La film, in fata calculatorului, dai stop, te pisi, nu te speli pe miini, filmul e tot acolo.
All in all, 'Closer' m-a plictisit mult, deranjant de mult.