|
Multumiri, Herbie, si pentru cä partizanezi în transeele acestui topic - împiedicând cârcotasii sä spunä: "nimic nou pe frontul de poezie" - si pentru satisfactia pe care ne-o däruiesti cu poemul täu.
Märturisesc cä-mi trezeste un sentiment de invidie. Dupä cum se poate observa deja, eu unul simt poetic în vers clasic. Ori de câte ori am încercat stilul versului alb, am esuat. Si regret asta, pentru cä poezia modernä, atunci când reuseste, devine mult mai puternicä si expresivä decât cea cu ritm regulat si rime sunând în coadä - tocmai fiindcä, lipsindu-se de artificii, e nevoitä sä recurgä la elemente mult mai subtile si profunde.
"Semne pentru initiati" mä duce cu gândul la Cärtärescu, cu observatiile lui lirice asupra contemporaneitätii, si la Dinu Abälutä, mai ales prin îndemânarea cu care frazeazä versurile si propune surprize de ritm si compozitie pe o canava prozaicä. Revenind la valentele ei proprii, esential este cä transmite foarte bine STAREA. Situatia în sine ar fi usor de descris (pentru asa ceva, avem la îndemânä proza): personaje la cinema, imagini filmate, sinapse ducând la idei si sentimente, garnitura micilor incidente din jur si, în final, lumea de afarä. Dar fiecare om percepe aceastä realitate în felul lui, si fiecare asemenea perceptie personalä contureazä o lume în sine - cäci fiecare om e o lume, cum sugereazä Eugen Ionescu în "Regele moare". Iar "Semne pentru initiati" ne insuflä sincer si substantial LUMEA celor doi din salä, ne transmite sentimentalitatea acelei lumi, ne face s-o simtim cât se poate de vibrant. în fond, despre asta e vorba în propozitia poeziei, nu?
|