View Single Post
Old 19 Apr 2005, 08:20   #17
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Mult iubita si adorata mea Lili Marleen,
A avut loc o vizionare la Nürnberg, cu toate materialele montate, brute si brutale, si se pare cä lucrurile nu stau chiar atât de räu. Delegatii de la Hollywood, B.B.C. si Lenfilm au criticat drastic filmul, iar pe noi ne-au pus sä spunem tot felul de mäscäri. Auzi acolo, cä am tras Holograme în deplasare, cä am filmat cu camere de cazare (ti-am spus eu c-o sä avem probleme cu astea? Ti-am spus, sau nu ti-am spus?) si alte ineptii - ästia habar n-au de cinema, e clar! Am läsat-o pe-a lor, ce sä facem, cä dupä atâtea injectii cu scopolaminä, cine sä mai reziste? Era în comisie unul Kramer, ceva de spaima lumii, numai în pumni peste muträ si suturi la boase ne tinea - i-am si zis: "Domnu' Stanley, päcat cä nu faci filme, dom'le, cä tare bine mai stii sä le-ntorci ca sä iasä cum vrei tu, pe cuvânt!"
Äla din Amsterdam, ti-am zis, pe care l-am târât pe platou cu forta, a adus ca probä, cicä, secventele filmate de fie-sa cu familia, toate unsharff, pline de lipsuri de racord si särituri peste ax, se vedea de la o postä cä el cu mânuta lui le filmase, improvizat - scenariul l-au scris pe urmä! Da' ce sä spun, älora din comisie le-a pläcut! Au început sä proiecteze materialul prin toate cinematografele si retelele de televiziune din lume, plus unele secvente din ce-am tras noi, cenzurate, editate si montate cum au vrut ei, inclusiv o multime de cadre scoase din burtä, cicä drept pildä de cum nu se face un film - sincer sä fiu, reclamä mai bunä ca asta nici cä se putea! Mai ales cä aici, în America de Sud, s-au gäsit destui cärora totusi sä le placä - cä pânä la urmä tot am ajuns, dupä ce la Festivalul de la Nürnberg am jucat cum au cântat ei, si-n câtiva ani mi-au dat drumul.
Si cum, imediat dupä ce s-a terminat tot circul, Hollywood-ul si Mosfilm-ul s-au luat la ceartä pe spatiile de filmare (si nici pânä acum n-au ajuns la o concluzie, ba mai mult, cortina aia de care-ti spuneam au fäcut-o din fier, idiotii!), cred cä nu e totul pierdut. Sunt toate sansele sä reluäm cât de curând filmärile - cu mine ca regisor principal, întelegi, Lili, dupä toatä ucenicia mea sub Adolf, nu cred cä as mai avea ceva de învätat. Sunt gata sä debutez!...
...Un singur lucru îmi lipseste; abia acum îmi dau seama cä Al III-lea Remake a avut regisor, producätor delegat, director, echipä, actori, figuranti, tot ce vrei si ce nu vrei, numai pe un anume factor de creatie nu l-am väzut niciodatä la fatä! Abia astept sä debutez, dar îmi mai lipseste doar un singur element, asa cä nu-mi pot retine întrebarea care m-a muncit pe tot timpul filmärilor:
"Dom'le... Cine le-o scrie ästora scenariile?..."

Mihnea Columbeanu
1986-1988
Reväzut: 16-19 aprilie, 2005
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif