[BeNnY]

Million Dollar Baby

Million Dollar Baby nu este un film despre sport si nu este un film despre box. E un doar un alt film despre un 'white trash' plin de speranta si pasiune, de o stabilitate psihica inumana, care trece peste orice obstacole, fie ca a impuscat-o taica-su in ureche fie ca taica-su i-a ingropat cainele.Pare a exista o reteta pentru filmele cu boxeri: avem 1 individ barbat/femeie (preferabil femeie) alb(a)/mexican(a) (preferabil mexican(a) ) care a avut probleme cu parintii (preferabil tata a fost rau), un antrenor aparent dur, dar despre care stim ca deep down inside are o inima de aur si un 'ceva' pe la sfarsitul filmului care raneste pugilistul (preferabil grav)fie ca e un prieten, o amintire sau un scaun. O astfel de reteta a cazut pe mainile lui Clint Eastwood, maini care nu au reusit sa modeleze aceeasi uzata poveste spusa de multi alti regizori.

Filmul are o distributie impresionanta, Clint Eastwood, Hillary Swank, Morgan Freeman, dar nu impresioneaza prin jocul actorilor. Nu impresioneaza nu pentru ca cei trei ar avea vreo deficienta de talent, dar nu li se da sansa sa joace, original cel putin. Dupa atatea filme cu pugilisti s-a creat un tipar, un tipar din care Clint Eastwood n-a reusit sa iasa. Tiparul: un antrenor recruteaza un boxer cu putine sanse de a fi recrutat datorita faptului ca e un 'white trash' dar prezinta 21 de grame de pasiune, fapt care il intriga pe antrenor. Acesta procedeaza in consecinta si-l recruteaza pe individ. Cei doi ajung campioni mondiali si bat pe toata lumea pana ce se intampla ceva rau si, de cele mai multe ori, individul pateste ceva la coloana. De aici pugilistul poate sa moara sau sa se intoarca miraculos la viata dupa ce l-a vazut pe Iisus. Vedeti m$b (desi nu recomand) si veti afla pe ce cale o apuca Eastwood, paganul care se intreaba daca Iisus e demizeu.

Nici imaginea nu e remarcabila, decat in spital e frumoasa, cum altereaza vizibil imaginea intre nocturn si diurn. Mai impresioneaza vizual prin fundul lui Hillary Swank, care, sarind pe ritmul unei corzi, aduce multa bucurie spectatorilor dupa multitudinea de minute in care stam fata in fata cu Eastwood. Genial filmate momentele meciurilor, cu putin umor, cu foarte putin dramatism, mai putin 'punctul culminant' care denota lipsa de logica. Totul este previzibil, mai esti si ajutat de un voice-over marca Morgan Freeman care te ajuta sa intuiesti ce se va intampla, in caz ca nu te descurci on your own, voice-over care e, totusi, foarte bine realizat, o voce grava desi acest rol de narator omniscient a daunat un pic personajului lui Freeman, Scrap, care parca era prea atotstiutor. In primele minute relatia dintre Eastwood si Freeman aduce un pic aminte de Lemmon si Matthau dar se renunta repede la relatia dintre cei doi, ea nu se dezvolta pe parcursul filmului, ramanand undeva sub semnul intrebarii, intre punct si semnul exclamarii. Nici relatia dintre Swank si Eastwood nu e foarte clara, intr-un moment el e foarte sceptic in legatura cu antrenarea ei, si deodata o iubeste si o numeste Mo cuishle (my darling, my blood), sentimentul stapan-caine aparand subit la intrebarea pugilistei "You're gonna leave me again?" si el "Never.", gen that came out of nowhere. Lipseste evolutia treptata intre Swank si Eastwood, lipsa asta ducand la niste momente neverosimile in puritatea lor. Se impune spectatorului ca cei doi sunt ca un tata si o fiica, fara nici o justificare.

Filmul despre care am scris nu e prost, e, poate, mai rau, e mediocru. Nu se remarca prin nimic, prin poveste in nici un caz, prin actori nu, prin imagine nu, prin actiune nu, prin relatii interactoricesti nu, cateva glumite presarate ici-colo si mai sus mentionatul fund al lui Hillary Swank pastreza interesul spectatorului. Pot, insa, sa-mi dau seama de ce a fost atat de puternic oscarizat, e un cunoscut obicei al academiei sa dea atatea premii nominalizatului cate lacrimi smulge spectatorului. De evitat daca sunteti usor plictisibili.