[nume]

Un film ca un un-doi în box: te arde-n plex de te-ndoi, si zdrang un uppercut în muträ!
Un alb/negru multiplu: nu numai cromatica imaginii în general, ci si contrastele luminii din desert, si duritatea continutului, si brutalitatea finalului - chiar si... sound-track-ul, de pe care lipseste orice muzicä.
Intr-adevär, unul dintre putinele filme în care Sean Connery dovedeste cä mai e si "actor".
Ian Bannen si Harry Andrews, apocaliptici.
Desi la 14 ani, când l-am väzut prima oarä, mai aveam mult pânä sä pricepem ce-i aia armatä si cu ce se mänâncä, a doua zi toti umblam prin clasä cu riglele la subbrat, rägnind: "Not YOU, Roberts!"
Acum, dupä 30 de ani si ceva, nu pot sä nu fac o paralelä (cel putin la nivelul perceptiei personale), cu "Am sä mä întorc bärbat" (un album si un rock opera care, din päcate, a ratat sansa de a deveni film, desi s-a încercat... Ar fi putut sä ajungä primul musical românesc autentic - dacä se gäsea si cine sä facä regia).
In fine, cred cä "The Hill" rämâne cel mai bun Lumet, tinându-se de mânä cu "Twelve Angry Men". Loveste din aproape în departe în tot mai departe: din batalionul disciplinar în armatä, din armatä-n societate, si de-acolo, în bestia umanä în general.

Mersi Mihnea
Am regasit la acest regizor (btw, vazut si Cei 12 oameni furiosi), ceva din sadismul, placerea pentru autochinuire, un masochism demn de un Fitzcarraldo sau Aguirre mania lui Dumnezeu ale lui Werner Herzog. Chestia asta am realizat-o din vizionarea making-off-ului transmis, cum spuneam, de TCM inaintea fiecarui film difuzat. Cred ca unul din principalele motive pentru care The Hill a iesit atat de bine este atmosfera inumana in care s-a lucrat. O adevarata Golgota (in desert, la peste 50 de grade). Pentru a crea "conditiile" din film, care nu se puteau simula in studiourile Holywoodiene, Lumet a dorit ca tot filmul sa fie realizat in intregime in desert, unde a imaginat infioratorul b.d. englezesc. Un batalion disciplinar populat de faimosii "Sta" (asa se scrie?), tirani rar intalniti in alte pelicule. Dupa fiecare vizionare, filmul asta ma urmarea ceva vreme. Cred ca daca ar fi sa-l revad in seara asta sentimentele ar fi asemanatoare.
Nu stiu, revolta detinutilor inabusita cu multa diplomatie de catre comandantul fortului, mi se pare una dintre cele mai emotionante secvente din filmele pe care le-am vazut eu. Acolo reisea un pic de omenie pana si de la cele mai abjecte personaje ale Colinei ...

"Not YOU, Roberts!"

Secvente:
-Dealul blestemat vazut de detinuti prin ocheanele mastii de gaze (erau obligati sa urce colina cu masca de gaze pusa).
-Negrul care se dezice de uniforma armatei engleze. O rupe, ramane in chiloti si incepe sa imite o maimuta.
-Colonelul, care inainte de marea inspectie a inchisorii, paraseste satisfacut un bordel.
-Betia dintre gardianul sef si subaltern. Subalternul cade sub masa. Gardianul rade zeflemitor. Inferiorul iese in curte si isi baga capul in vasul folosit la adaparea animalelor.
Cadru de interior : superiorul, doborat de alcool, cade din pat. Usa se da peste cap. Subalternul pune o noua sticla de bautura pe masa.
Eu am gasit foarte masculina faza asta, con cojones.
-Grasul bisnitar, "militar" de bucatarie.
-Soldatelul pricajit, predestinat a fi victima sigura.
-Lasitatea medicului, birocratie absurda (de parca ar exista si o altfel de birocratie).
-Finalul neasteptat. Dupa tot zbuciumul lui Joe Roberts (Connery), demersul acestuia de a infrange sistemul se dovedeste inutil.

Intr-adevar, fara muzica si cu sunet in priza directa (destul de rar in '65, mai ales la americani).
7/5, o nota mult prea mica.