[bellhop]

devenisem cam descurajat de infantilismul japonezilor în materie de productii mai noi (Nin X Ninja, Swing Girls), cînd am dat peste una chestie fenomentalã...

Survive Style 5+ (2004)

suprarealist, absurdist, hyper-stilizat si colorizat, filmul e o destrãbalare cinematica, fãcut parca doar de dragul de etala un potential decat de a realiza o opera în sine, un fel de a da cu tifla traditionalului si manierismului;

chiar daca nu te furã ambientul decorurilor si costumelor mirobolante si imaginea artistica si culorile de o claritate ireala, tot n-ai sansa sa gãsesti o un fir logic, vreo idee clara de urmat, cel putin in prima jumatate..; curiozitatea plãcuta si incitantã sa vezi ce mai urmeazã rãmina singura sansã; trei dilimache si niste dialoguri tembele de tembelescenti, o familie aproape normala, un hipnotist hãcuit la jumatatea showului, faze tragi-comice in stil kabuki, care aproape te inhiba, începi sa crezi ca nu ai organul necesar sa pricepi sensurile, sau ca japonezii ãstia sunt de pe alta planetã..;

noroc cu temele muzicale care mai încheaga amalgamul si vin sã sugereze o idee; si ideea e mai multe, se contureaza foarte generos în sensuri si în multe directii; si ce-i mai valoros pentru pentru acest film cã nu le serveste gratuit sau moralist, ci invelite in metafore, imagini si sunet..;

muzica si imaginea se completeazã de minune si suplinesc cuvintele; personajele fara nume si chiar fãrã cuvinte; tipa (sotia) de o frumusete horror; soiosul Vinnie Jones hitman mizantrop, mereu cu sentinta lui retorica: "What's your function in life?" (la final cãtre bucata de broccoli :hmm: ), revenirea si împãcarea dintre cei doi soti pe acordurile corale First Noel în seara de ajun; iar faza cu Tadanobu zburând cãlare pe chicken-dad in final pe muzica "I will survive" versiunea Cake, e una dintre cele mai striking si mindblowing, probabil cã imi va ramine multa vrem de-acum in minte :w00t: ..ca si filmul de altfel;