|
Misto subiect!
Fiindca intrebarea e cum am prins microbul, raspunsul pompos si gratifiant ar fi de la Bergman si Tarkovski, dar raspunsul sincer e altul.
in ceea ce ma priveste totul a inceput de la revistele si almanahurile "Cinema" ale mamei. Nu citindu-le ci decupand figurile lui Delon, Lollobrigida, Roger Moor, Marilyn Monroe, pe care de altfel am decretat-o in secret "cea mai frumoasa femeie din lume si din univers si din infinit, bla bla" (aveam totusi 8 ani). Oricum era in perioada in care filmele lor nici nu apareau la tv, ca regimul comunist era un pic cam pudic si nu accepta o sexualitate afisata. Mai era si vina celor care le produceau: imperialistii viciosi.Odata cu revolutia am facut cunostinta si cu versiunea animata a fotografiilor mele preferate. Am fost dezamagita de Lollobrigida, dar m-am indragostit de Bogart
In concluzie primiul contact a fost cu Starul si fermecatoarele sale chipuri. Urmaream Telecinemateca la tv cu scopul de a revedea imaginile din reviste. Am vazut odata un film din care nu am priceput o iota, al carui titlul l-am uitat instanteneu, dar care m-a obsedat din pricina unei scene: un barbat o obliga pe iubita lui sa poarte o rochie rosie la un bal in care toata lumea avea rochii albe. Pe vremea aia aveam un tv alb negru, dar cata puterea avea rosul acela!! Aveam vreo 11 ani si au trebuit sa mai treca inca pe atat ca sa aflu ce film a fost si s-o revad pe Bette Davis in filmul lui Wyler. La inceput, cinema-ul era mai degraba magie. Ceva mai tarziu am inceput sa ma interesez si de filme, nu numai de vedete.
I-am descoperit pe Truffaut si pe Chaplin, pe Forman si pe Zanussi, pe MIhalkov si pe Rossellini. Dar nici cu ei nu a fost coup de foudre. A trebuit sa ne facem curte o vreme, sa ducem munca de seductie.
IN cele din urma ii dau dreptate lui alex. Chiar ca e cea mai frumoasa meserie din lume sa vezi filme.
|