[Pitbull]

CONCLUZII

Astfel încât, involuntar sau nu, personajul nostru n-a fäcut decât sä ni se dezväluie complet, nu numai fizic ci si psihic, în proportii care presupun cä depäsesc intentiile sale - de bunä seamä, nu prea dorea sä-i descoperim vulnerabilitatea, inadecvarea, alienarea, imaturitatea patologicä, degenerarea sexualä spre cele mai putin onorabile zone ale perversiunii. Existä, färä îndoialä, perversi si/sau deviati sexual nu lipsiti de märetie, fascinatie si mister - ca Divinul Marchiz, Stavroghin, Printul Valkovski din "Umiliti si obiditi", Hannibal Lecter ori, din câte putem presupune, chiar Jack Spintecätorul. Dar nu toti homosexualii ajung Michelangelo sau Somerset Maugham, nu toate lesbienele ajung Sapho, nu toti pedofilii ajung Dostoievski, nu toti exhibitionistii ajung Rousseau.
Desigur, un asemenea om nu trebuie sä fie dispretuit, acuzat sau condamnat. Nu e vina lui cä s-a format astfel, si are dreptul sä-si träiascä viata sexualä asa cum i-o cere personalitatea lui. Homosexualitatea este o deformare biologicä de naturä geneticä (bazele ei se pun cam prin lunile a treia si a patra de sarcinä, ca urmare ale unor discrepante între genotipul foetusului si activitatea endocrinä a mamei), iar exhibitionismul, narcisismul si masochismul apar în copilärie sau cel târziu adolescentä, cauzate de greselile ori abuzurile adultilor sau chiar ale altor copii. Individul, în sine, nu are nici o vinä si nu poate controla ceea ce i se întâmplä.
Am aceeasi vârstä cu el, si-mi amintesc bine perioada anilor '70, când am aflat prima oarä despre existenta homosexualilor (întâmplätor, din filmul italian "Politia multumeste", cu Enrico Maria Salerno), dupä care pärintii mi-au explicat ce e cu acesti oameni. Pe-atunci, intoleranta fatä de ei, în România, era înfiorätoare (dacä stäm sä ne gândim cä pânä si acum mai existä destui care-i înfiereazä cu mânie proletarä). Nu e greu sä ne imaginäm ce simtea, într-o asemenea societate, un adolescent care descoperea îngrozit cä e "pederast" sau "poponar" - si cä nu putea face nimic ca sä se schimbe! Ne putem închipui si ce pedepse, bätäi, constrângeri, batjocuri si alte abuzuri e foarte posibil sä fi suferit, poate din partea pärintilor, poate dintr-a altora - si, în general, în ce groazä si angoasä si-a träit acei ani influentabili si fragili. Asa cä nu e de mirare cä a deviat spre extremele exhibitionismului, narcisismului si masochismului.

O elementarä omenie ne dicteazä sä-l privim cu compasiune - ba chiar mai mult: cu MILÄ, pentru cä nu si-a gäsit echilibrul, nu-si poate accepta cu demnitate conditia, si nu este fericit. Exhibitionismul lui nu exprimä onestitate si împäcare cu realitatea, ci provine dintr-o pornire obsesivä patologicä.
Din päcate, zbaterea lui chinuitä, zvârcolirea de a se regäsi, eforturile spre a atinge un nivel de normalitate si acceptabilitate care-i este pe vecie interzis, au dus fatalmente la cea mai dezavantajoasä "demascare". (A folosit si el acest cuvânt, desi cu arogantä si dispret, într-un mesaj postat anterior. Apropo, mesajele lui agresive sunt extrem de elocvente, desi în sensul opus celui dorit de el: contin foarte multe comunicäri rästurnate, de tipul "nu mi-e fricä", "nu mä simt vinovat", "sunt sigur pe mine", "sunt împlinit si fericit", etc., toate având EXACT SENSUL OPUS.)
René Laforgue analiza prin anii 1940, într-un excelent studiu cu acelasi titlu, "psihopatologia esecului" - tendinta nesänätoasä a multor oameni de a se vätäma singuri, pe toate planurile (sexual, social, familial, profesional, etc.). Recunosc cä la baza analizelor mele stau multe lucruri pe care de-acolo le-am învätat. Subiectul nostru s-a comportat si se comportä emblematic: a fäcut TOT CE I-A STAT ÎN PUTINTÄ pentru a determina acest deznodämânt. Singur si-a construit albumele fotografice online, singur s-a certat cu fostul säu prieten care apoi s-a räzbunat divulgându-le existenta unui dusman, singur l-a provocat la nesfârsit pe acest nou dusman, în pofida avertismentelor repetate: "Gata, omule, astâmpärä-te, DE AJUNS!!!" Da, exhibitionismul s-a combinat cu autodistrugerea. Riscurile de a fi complexat, ce sä-i faci...?

Lucrul cel mai trist e cä, indubitabil, nu se va potoli nici de-acum încolo. Pulsiunile personalitätii lui întortocheate nu i-o vor permite. Acest scandal va înceta curând, dar nu va trece mult si va declansa altul... si altul... pentru cä fäptura lui are nevoie de ele ca de aer. La un prim nivel, simte nevoia sä se afirme, sä impunä respect, etc. - dar la un nivel mult mai profund, eul lui cere sä fie lovit, scuipat, violat, înjosit (dupä cum o relevä si unele fotografii separate de album, care-l înfätiseazä în ipostaza de "victimä", în unele jocuri sexuale: practicând felatiuni, îngenuncheat, legat la ochi cu o fâsie de piele neagrä, si având pe fatä o expresie de suferintä voluptuoasä). Pe un asemenea om nu-l poti lovi; n-are nici un rost - de ce s-o faci, când el însusi o doreste? Sau, poate, ne convine sä-i devenim parteneri într-un joc bolnav?