|
la sf. unui eseu dspr filmul lui abraham zapruder cu asasinarea lui jfk (cel mai celebru film facut veodata de un amator!), publicat in "ziarul de duminica", scriam urm. dspr "blowup":
Roland Barthes a fãcut o distincþie extrem de precisã, deºi subtilã, atunci cînd a vorbit despre cinematograful lui Antonioni. A privi îndelung un obiect - spunea el în esenþã - este "periculos" întrucît "deranjeazã ordinele prestabilite", "timpul privirii" fiind riguros "controlat de societate". Or este evident cã, începînd cu Aventura, Antonioni a iritat (ºi continuã sã irite) tocmai din cauza acestor "timpi morþi", a planurilor interminabile în care aparatul (= privirea) face exact asta: înregistreazã îndelung Lumea din jur... Iar apoteoza acestei priviri obsesive este Blowup, în care personajul principal este fotograf: atunci cînd acesta mãreºte ("blows up") fotogramele unei crime aparente, ceea ce "se vede", pînã la urmã, devine inaparent - ceva ce nu se vede: un decupaj pointilist-abstract de forme indistincte (pixeli, am spune astãzi)! Este asemeni unei parabole orientale: cu cît priveºti mai mult, cu-atît vezi mai puþin. Scrutatã infinitezimal, Lumea se estompeazã.
voila: m-am gindit ca merge aici & ar putea interesa...
|