Originally Posted by marx:
|
"Eminamente vizuala"? Muzichia e pt orbi, si sunetul e doar un semnal muribund, nu?
|
Am intilnit zilele astea una dintre cele mai aberante teorii menite sa demonstreze ca filmul ar fi nu ceea ce zic eu - arta eminamente vizuala - ci, dimpotriva, sa contracareze aceasta teorie a centrismului ocular. Autoarea se numeste Laura Marks, iar volumul se numeste The Skin of the Film. Domnia sa avanseaza teoria unei 'vizualitati tactile' (haptic visuality') care spune, pe scurt, ca pusi in fata acelor filme, spectatorii isi transforma ochiul in organ de simt tactil. :shock: Din punctul dumneai de vedere - sau simtire
- orice imagine care are calitate texturala si apare in film, transofrma experienta vizuala intr-una palpabila. Ce imagini & tehnici vizuale filmice se califica drept 'tactile': sharf-ul si unsharf-ul, pan-ul camerei peste detalii de obiecte, overexposure, underexposure, trecerea de la video la film, de la un format la altul (v. Kill Bill), zgirieturi pe emulsie (parca Brackhage), efecte gen Pixelvision, etc. Toate acestea contribuie la prezentarea imaginii drept o prezenta materiala, in care ochiul devine, cum am zis mai sus, organ de simt tactil. (Parca am fi in Evul Mediu cind florentinii isi acopereau ochii si narile ca nu cumva sa le intre ciuma pe acolo). Ce-am inteles eu din fantasmarile astea e ca: cu ochiul poti sa pui mina si sa simti filmul, vazut nu ca reprezentare vizuala a experientei umane (si animale, daca ne gindim la documentare) ci ca o intrupare multisenzoriala, fizica, a culturii. Parca am fi in filmele lui Greenaway sau in perioada tehnicilor de multiplicare a nr de spectatori din sali, Aromarama. Cica.