|
The terminal
"Si totusi, exista un moment ce parea sa promita altceva: acela în care Navorski face pe interpretul între mai-marele aeroportului, Dixon (inflexibilul Stanley Tucci), si un alt amarastean, cetatean cvasi-krakozian care încerca sa treaca medicamente peste granita. Sînt pentru Tata! - striga acesta disperat, încercînd sa-i stoarca o lacrima lui Dixon (Nixon?) si amenintînd ca se sinucide daca i se confisca pastilele... Nu este cel mai bun moment al filmului: scena e isterica la un mod destul de fals, culminînd cu o întorsatura de situatie comic-patetica si neverosimila. Dar, în naivitatea ei manifesta, „scena pastilelor" poate fi vazuta ca o „acmee" a stilului Spielberg în ce are acesta mai bun si mai rau: o grandilocventa emotionala, primara si cam postisa, în care nu crezi o clipa si care, cu toate acestea, îti pune un nod în gît (vezi si momentul, înca si mai gogonat, în care Gupta, batrînul om de serviciu cu care ajunge sa se împrieteneasca Victor, opreste un Boeing cu vîrful... mopului!).
Mai tot The terminal este o variatiune a acestei scene - numai ca Spielberg, din fericire, este mai inspirat în celelalte. Performanta cea mai surprinzatoare rezida însa în felul dezarmant în care reuseste sa construiasca o „intriga" pornind de la situatia - mai curînd antinarativa - a unui om care sta într-un aeroport. Or aici, dincolo de întorsaturile (cînd comice, cînd melodramatice) de scenariu, filmul este 100% al lui Hanks! De la prima aparitie pe ecran - cu mersul acela de Charlot rusnac, greoi si bolovanos - si pîna la ultima - în care iesirea lui Navorski sub cerul înstelat de fulgi este ca ultima misiune a unui Mos Craciun usurat si luminos -, Hanks domina The terminal. Îl domina „colegial", lasînd loc si altora (toti interpretii secundari sînt minunati, iar Catherine Zeta-Jones face rolul cel mai „uman" din cariera sa!), dar - totusi - îl domina categoric, trimitînd în corzile unor înflorituri de prisos interventiile „auctoriale" ale lui Spielberg (vezi leitmotivul contraluminii orbitoare pe care se profileaza siluetele - si care ar trebui sa sugereze, la tot pasul, iminenta miracolului...). În astfel de momente, Spielberg face cu ochiul - ca un vechi cinefil - la filmele uceniciei sale de cineast (Mr Smith Goes to Washington al lui Capra de pilda...); dar nu se ridica nici la inventia prodigioasa din Minority report, nici la omagiul creativ din Duel pe autostrada sau A.I.
The terminal este (înca) un „feel-good movie" marca Spielberg, care pare sa fi trecut - cu viteza unui supersonic - pe lînga un film mare..."
Cata prostie ! :lol: :w00t: :o :shock: Intuiam ca o sa laude cele mai imbecile secvente dintr-un film de c****. (mai ales faza cu mopul, cea mai infecta si ingretosatoare secventa). Tipic deja. Nodul a fost datorat unui sentiment acut de voma, in nici un caz emotie gadilatoare la naturel.
|