|
Revazut si eu Blow-up. Personajul lui Thomas continua sa imi fie simpatic. Mie mi se pare ca el este foarte lucid in cum percepe realitatea. Are cateodata un zambet cinic, dar e totusi pasionat de ce i se intampla. Chiar si cu modelele, el le iubeste pentru ceea ce sunt si, da, se poarta cam dur, da' nu ca fetele alea ar merita mai mult-- nu-i una care sa se planga. Cu prietena pictorului pare sa se inteleaga altfel, are clar o simpatie si o rabdare speciala cu ea-- de-asta zic ca personajul mi se pare chiar profund. Pare ca Antonioni isi iubeste personajul. Cat despre culori si taieturi, e curata poezie in imagini, ca sa zic asa. Fiecare cadru e gandit ca o fotografie de mare clasa, dupa parerea mea. Pe mine m-a cam indispus jocul ala de tenis, mi se pare cam fals. Pentru jocul asta de-a realitatea era suficienta povestea cu fotografiile si cu experienta lui Thomas, dupa parerea mea. Si ca tot zice lumea ca filmul trebuie trait ca experienta si nu ca studiu: pai tocmai, cand ai un actor care iti fura privirile la modul ala, cu fotografiile si imaginile alea de-ti taie rasuflarea, ce-ti mai trebuie jocul ala de tenis?... E aia experienta cinematografica mai mult decat e privirea lui Thomas?
|