|
Lost in translation, r. Sofia Coppola
Se poarta reciclarile de actori fumati, Sofia Coppola a dat credit insipidului Bill Murray si se pare ca nu a facut o alegere atat de proasta.
Japonezii astia sunt cel putin ciudati, pentru modul lor de viata, pentru adulatia fata de occidentali, fata de ochii acestora (toti vor sa-si faca operatie estetica).
Plus
-Filmarea subacvatica din piscina, Murray vede piciorele umflate ale japonezilor obezi, interesant cum a "rezolvat" regizoarea sunetul acolo.
-"Te iubesc !"-ul spus sotiei, dupa ce aceasta a inchis telefonul.
-Mana pusa de Murray pe piciorul fetei, aproape parinteste.
-Sotia care suna sa-l intrebe de culoarea covorului din birou, faxurile (impersonalitatea relatiilor dintre ei, raceala data de distante).
-Prezentatorul show-ului tv(ce idiot).
-Inceputul, fara genericul plictisitor.
-Ca nu si-au tras-o.
Minus
-Sotul fetei, actorul asta imi da impresia ca e vesnic drogat.
-Tonul superior al "albilor" fata de localnici.
-In Japonia nu exista room-service ?
Simpaticutz (nu-mi vine sa cred ca am spus asta), nu se vede ca e realizat de o femeie. 6,5 / 10 Finalul cu el plecand la aeroport l-am mai vazut de zeci de ori. Cea mai dramatica plecare din asta o gasesc in The year of living dangerously al lui Peter Weir, dar ala e deja alt film.
|