[yako]

exemplu de critica:

Elephant - Singura întrebare poate fi: De ce?
Nu mulþi ar fi în stare sa plãteascã preþul unui bilet ca sã vadã mai bine de jumãtate de orã niºte elevi plimbându-se pe holurile liceului. Conºtient fiind cã alþi prieteni de-ai mei au fugit dupã primele 10 minute, mi-am fãcut curaj, am cumpãrat o pungã XXL de floricele ºi am intrat in salã.
Elephant, vedeta Festivalului Internaþional de film de la Cannes, produs de HBO în 2003 ºi regizat de Gus Van Sant, este cronica unei zile obiºnuite, într-un liceu tipic american. Este foarte bine realizat ºi poate avea un efect puternic asupra celui care într-adevar are rãbdare sã intre in atmosferã. Filmul pune punctul pe ,,i”, viaþa adolescenþilor este atât de complexã încât adulþii nu pot ºi nu reuºesc sã o înþeleagã. Fiecare personaj are propriile probleme ºi propriile secrete. Cu fiecare nouã apariþie, ne dãm seama cã aceºti tineri, care petrec aproape opt ore pe zi împreunã, nu se cunosc ºi nici nu simt nevoia sã se cunoascã. Mulþi au suferit o bruscã maturizare, deºi nu au trecut încã de vârsta adolescenþei. Fiecare se luptã numai pentru el ºi nu dã doi bani pe fiinþa de lângã. Totul devine o crudã oglindire a lumii ,,celor mari”, de aici ºi pânã la violenþã rãmânând doar un singur pas care trebuie fãcut pentru ca viata lor sã se transforme în haos. Perspectiva din care este filmat în mare parte nu e ceva nou pentru regizor. Spre deosebire de precedentul sãu film, Gerry, unde drumurile tindeau la infinit, în acel deºert care parcã nu se mai termina, aici toate drumurile ,,curg” spre explozia de violenþã de la final. Filmul te sperie, având un subiect mult mai înfricoºãtor decât Blair Witch sau The Texas Chainsaw Massacre. Nu e nimic fantastic ºi nu e nimic exagerat, e violenþã în stare purã, violenþa ,,inocentã” a unor copii. Elephant, spre deosebire de filmele de mai sus, nu îndeamnã la crime, poate, în cel mai rau caz, stârneºte dezbateri sau îi face pe elevi sã analizeze aparenta siguranþã din ºcolile lor.
Actorii neprofesioniºti, liceeni chiar, îºi intrã perfect în rol. Jumãtate din timp sunt filmaþi cum îºi vãd liniºtiþi de preocupãrile zilnice, pentru ca în partea a doua sã aparã latura ,,documentarã” a filmului, imaginile care au stârnit atâtea polemici peste ocean. Personajele par sã nu aibã nici cea mai micã legãturã între ele, întâlnirile si discuþiile pe care le au sunt superficiale, purtate telegrafic. Parcã ar fi fiecare pe insula lui, comunicând prin scurte semnale luminoase cu restul. Ceva vreme am încercat sã caut o explicaþie pentru aceastã alegere a scenaristului. Abia târziu am realizat cã, de fapt, filmul scoate în evidenþã doar faptele. Nu conteazã cine a comis crimele sau cine a fost omorât, important e cã s-a întâmplat ºi se poate întâmpla din nou. Spre final, un tânãr afro-american intrã pe uºa principalã a liceului. Influenþat de sutele de filme vãzute precedent, am tras concluzia cã el trebuie sã fie eroul, el e cel care o sã readucã lucrurile la normal, el e cel care o sã convingã criminalii sã lase armele ºi sã se predea. Dar Van Sant nu gândeºte ca mine, el nu respectã regulile nescrise ale filmelor de acþiune ºi ne aratã aceea violenþã purã, dusã pânã la extrem, despre care vorbeam mai sus. Ce frapeazã în mod evident este lipsa muzicii, care aduce realismul imaginilor la un nou nivel. Spre deosebire de Quentin Tarantino, care se bazeazã foarte mult pe relaþia melodie – imagine în conturarea atmosferei, aici muzica este ignoratã aproape în totalitate.
Am ieºit mulþumit din salã. Dupã Good will hunting si Finding Forrester, Gus Van Sant nu m-a dezamãgit nici de data asta. În sfîrºit un film care nu îi vorbeºte spectatorului, un film care nu vrea sã îl înveþe nimic. Elephant nu vrea sã explice sau sã motiveze o tragedie. Pur ºi simplu a prezentat-o aºa cum a fost ea. Van Sant ridicã cu acest film o groazã de întrebãri; dar evitã orice fel de rãspuns. ªi pânã la urmã ce se poate spune? Cum sã comentezi un masacru?