[Ben Ami]

Rãsplata by Ben Ami

Mã întorc ºi lovesc. Pumnul zdrobeºte maxilarul adversarului meu, care cade, se rostogoleºte pe spate ºi zvâcneºte din membrele inferioare pentru o ultimã datã, leºinând. Rãsuflu din greu, dar cu uºurare, mai mult încercând decât reuºind sã-mi recapãt stãpânirea de sine. A fost greu, ba nu, a fost foarte greu! Parcã mai greu cu fiecare luptã, cu fiecare efort dozat – mereu un efort dozat – amintindu-mi de urmãtoarea confruntare, de fiecare datã mai aproape de ultima datã.
Genunchii îmi tremurã, o dârã de sânge mi se prelinge pe gâtul încã încordat, însã mai gãsesc resurse sã zâmbesc, sã le fac pe plac, sã le merit banii investiþi în mine, maºinãria care nu dã greº, cel mai puternic om. Ce ºtiu ei despre imposibilitatea mea de a urina, câþi dintre ei au nevoie de o luminã aprinsã de fiecare datã când încearcã sã adoarmã ºi monºtrii nemaipomeniþi îºi încep pânda, urmãrirea, goana. Cine a aflat valoarea pulsului cu care reuºesc în cele din urmã sã ies din coºmar? De ce le-ar pãsa?
Cu capul în palme, singur în imensul vestiar de lux pe care mi l-au pus la dispoziþie, insensibil la zarva de afarã reuºesc totuºi sã-mi simt antrenorul intrând. Cu coada ochiului i-am urmãrit paºii uºori ºi sprinteni pentru un om de etatea lui. Ce se va alege de mine când voi fi la fel de bãtrân? Cine mã va aºtepta la fel de naiv, de întrebãtor, de nerãbdãtor? Se opreºte într-un loc.
Ridic bãrbia din podea ºi-l privesc direct în ochi, aºteptându-i reproºurile, temerile pentru viitoarea confruntare, pregãtirea psihologicã a momentului când voi fi doar eu ºi adrenalina consumatã cu cumpãtare, doar eu ºi umorile corpului meu, adversarul nefiind decât þinta finalã a tuturor traiectoriilor palmelor, pumnilor, coatelor, genunchilor ºi tãlpilor mele bine coordonate.
Privindu-l de la distanþa de cincisprezece paºi abia dupã câteva minute reuºesc sã ºoptesc…
- Ce tratament de recuperare trebuie sã urmez de data aceasta? Meloterapie? Ultrasunete? Diadinamice? Îl vãd cum dã din cap în semn cã nu. Împachetãri? Ionizãri negative? Masaj termic? Privirea sa nu lãsã loc de interpretãri, creierul începe sã-mi lucreze febril. Crioterapie? Electrostimulare? Acupuncturã? Hidrokinetoterapie? încerc eu sã-mi amintesc panicat, în timp ce el începe sã zâmbeascã. De acolo, de departe, parcã din ce în ce mai departe.
Un calm nefiresc îmi cuprinde corpul, o descãrcare infernalã de adrenalinã mã ajutã sã strãbat - în mai puþin de o secundã - distanþa care ne separã. Abia apuc sã-i zãresc începutul de uimire pe faþa bãtrânã ºi zbârcitã de timp.
Când degetele mele îi cuprind gâtul, prin minte îmi trec: amfetaminã, propilhexedrinã, amfepramonã, stricninã, clorfenterminã, pipradol, efedrinã, mesocarb, metilfenidat, pentetrazol…
În timp ce faþa sa începe sã capete o culoare cianoticã, muºchii mei transpirã: bolasteron, metenolon, metiltestosteron, nandrolon, stanazolol, oxandrolon…
Când îmi ºopteºte ultimele cuvinte, îmi aduc aminte despre: anevrisme, scoliozã, microfisuri vertebrale, ectopie testicularã, miopatie, ptozã palpebralã, nefrocalcinozã, enurezis…

A ºtiut dintotdeauna cã asta urma sã se întâmple. Nu mai eram naiv, întrebãtor, ori nerãbdãtor. Handicapaþii nu ºtiu sã iubeascã! Eram cel pe care-l modelase dupã sufletul ºi ambiþiile sale. Îmi ºoptise clar rãsplata noastrã… “- Campionul lu’ tata!”