[Ben Ami]

Trinidad
by Ben Ami

- Ce spuneai cã s-a întâmplat cu atilaticenii? l-am întrebat pe Primo imediat ce capsula s-a etanºeizat în spatele meu. Iar acesta, întorcându-se ºi ignorând mesajele de pe ecran mã privi cu ocelii sãi din câteva mii de puncte de vedere. Colosule! Uitasem cum aratã o cascã hialinã.
- Ce fel de întrebare e asta? mã întrebã, scoþând oribilitatea de cascã de pe faþã. „Creierele-insectate” nu erau preferaþii italanienilor.
- Tu ai transmis, nu erai de veghe?
- Aha, pãru Primo cã-nþelege. Cea mai mediatizatã ºtire de la Marea Destindere încoace.
- ªi Altceva? N-am bãtut tot drumul asta pentru un „aha”, cei de la ferma de creiere…
- Formata de creiere, mã întrerupse el brusc. În ochii obosiþi îngrijorarea sãpase crevase sângerii. M-am înfiorat.
- Cum vrei tu, dar te avertizez! Ferma e preocupatã de orice informaþie strategicã. Câþi eram imediat dupã Destindere, 323? Fiecare naþiune cu propriile resurse, fiecare dezvoltând - alternativ - un alt viitor. Câþi am rãmas, 52?
- 51! îngãimã Primo, privindu-mã þintã. Din vina cui? Colosul a dat, cine a luat? Spune-mi tu!
- Trinidad,… cel mai bun câºtigã.
- Câºtigã! zise el, cu privirea pierdutã în ecranul suprasaturat de imagini. Cu ce au greºit boliviarii, havelienii, ioanizii, ºi atâþia alþii, iar acum atilaticenii? Întrebarea lui conta. În mai puþin de douã sute de ani Trinidad ajunse cea mai hulitã progresiune implementatã de cãtre ancestrali în genele umanitãþii. Acelaºi spaþiu, mai multe realitãþi. Destindere, Colos ºi Altceva, împreunã formând Trinidad.
- La fiecare accident Altceva a fost de vinã. Tatãl Colosului! Acelaºi pretext fanatico-religios, presiuni inimaginabile asupra Porþilor, pretexte de intervenþie. Eºecuri.
- Da!, pãrea cã zâmbeºte pentru prima oarã Primo. Însã ºi de aceastã datã Porþile au împiedicat Invazia. Cât de puþin au înþeles! adãugã el, înainte sã-ºi monteze casca pe faþã.
Famigliile din Italania ºtiau cã scopul Fermei papale este preîntâmpinarea unui Altceva. „Creierele-insectate” colectau informaþii, Ferma le utiliza în experimente cu implicaþii niciodatã dezvãluite. „Supravieþuim ºi doar asta conteazã”, voi anunþa famigliile, convins fiind de extincþia atilaticenilor.
I-am cerut lui Primo ultimele date. Nu-i revelase nimeni adevãrata sa origine, inserþia genelor „receptive”… Timp de trei minute l-am privit în tãcere, însã el fãcuse infarct imediat dupã al doilea. Previzibil.
Deºi ºtiam ce aveam sã vãd, i-am scos casca hialinã ºi mi-am montat-o. Muzicalitatea ºi versurile straniei Gloomy Sunday au încercat sã erodeze fundamentul meu ereditar. Un Altceva instantaneu. Însã eu nu eram Primo, nu purtam genele unui anume Rezsô Seress, nu eram sinucigaº.
Ideile Fermei papale sunt pur ºi simplu perfecte.
Urmeazã romanistanii… Însã, asta mai târziu. Deocamdatã nu-mi pot scoate din minte rictusul lui Primo. ªi muzica aceea…

„it is autumn and the leaves are falling, all love has died on earth
the wind is weeping with sorrowful tears, my heart will never hope for a new spring again
my tears and my sorrows are all in vain, people are heartless, greedy and wicked
love has died!
the world has come to its end, hope has ceased to have meaning
cities are being wiped out, shrapnel is making music
meadows are coloured red with human blood
there are dead people on the streets everywhere, I will say another quiet prayer
people are sinners, lord, they make mistakes...
the world has ended!”