mi se intampla cate odata sa vad un film care ma face sa ma apuc sa povestesc despre el tuturor pe care ii prind. nu stiu daca e si cazul astuia din titlu dar e destul de aproape sa intre in categoria asta si, pt ca aproape mi-am epuizat cunostintele, acum a venit randul vostru (exagerez, bear with me here).
subiectul e la fel de inutil pe cat e de irelevant sa il rezum asa ca o sa o dau in clisee gen "e un fel de disney on acid, bakshi cu frisca si e trippy si suprarealist intr-un mod foarte jeunet/caro". gata, m-am calmat.
practic mut, ceea ce arunca mare parte din povara pe partea de vizual... care se descurca cu brio. nu mi s-a parut genul de film la care sa razi in gura mare ci cel la care zambesti incurcat-transportat desi are si cateva momente in care era sa-mi umplu ecranul de suc
edit: citind reviewul lui ebert am aflat ca
Luis Bunuel wrote that when he and Salvador Dali were about to premiere their surrealist film "Un Chein Andalou," he loaded his pockets with stones to throw at the audience in case it attacked.
one more reason for me to love it
asta si pt omagiul lui jaques tati