[notorious]

hai, ca mi-a placut 'the ladykillers'. oarece mai bun ca 'intolerable cruelty' (a nu se intelege ca acesta din urma nu mi-a placut). am scris si o mica cronicutza pt cine e interesat:

Profesorul Heinricht Goldswaithe Dorr plãnuieºte lovitura secolului: sã jefuiascã un vas ce gãzduieºte un seif plin cu bani proveniþi din jocuri de noroc, sãpând un tunel pânã la seiful cu pricina tocmai din pivniþa gazdei la care stã, o agreabilã bãtrânicã de culoare. Dar, ajutat de o gaºcã de neisprãviþi, nimeni nu poate sã facã din rahat bici…
Uitaþi subiectul, aflat la graniþa dintre thriller (dupã cum îl numea Alex. Leo ªerban, “un thriller leneº”) ºi comedie, ºi savuraþi restul, deoarece, în cazul de faþã, story-ul nu este decât camuflajul pentru o nouã infuzie de comic negru pervers de la Joel & Ethan Coen. Uitându-ne pe lista cu distribuþia, putem spune din start cã “marca Coen Bros.” lipseºte: fraþii renunþã la George Clooney ºi la “acei” actori (John Turturro, John Goodman, Steve Buscemi, Frances MacDormand, prezenþe constante de pe genericele filmelor celor doi) în favoarea cuplului meticulos ales ºi laborat Irma P. Hall / Tom Hanks. Ea este o agreabilã bãtrânicã de culoare, chiþibuºarã ºi habotnicã (atenþie, discuþia cu ºeriful despre “hippity-hop” riscã sã vã ucidã în râs), el - de neuitat prin vestimentaþia ce aduce, dupã cum atrãgea atenþia tot a.l.º., cu Edgar Allan Poe, dar mai ales prin poezia recitatã cu un stil funebru din repertoriul scriitorului englez. Poate cã în asta stã prima reuºitã a lui The Ladykillers, momentul întâlnirii celor doi fiind cu siguranþã cel mai bun al filmului.
Jucat la superlativ de cei doi, preocuparea fraþilor Coen se îndreaptã mai mult spre actorie decât spre filonul estetic, la care excela, de exemplu, The Big Lebowski, mult mai sofisticat ºi mai reuºit din punct de vedere stilistic, dar parcã mai diluat ca materie comicã, ºi tocmai de aceea, mai greoi. În mâinile unor meºteºugari precum fraþii Coen, pânã ºi cabotini precum Marlon Wyans (seria Scary Movie), ºi actori aflaþi în flancul al treilea de la Hollywood, din comedioare de filierã chinezeascã gen Rush Hour, precum Tzi Ma, fac roluri de milioane. O menþiune specialã ºi pentru Stephen News Radio Root în rolul ºefului de cazino ºi o apariþie specialã - Bruce Campbell ca membru al American Humane Association..
Diferit total de (deja) clasicul thriller noir Blood Simple sau de Fargo, o dramã mai preocupatã de exploatarea acidã a slãbiciunilor umane decât de stil propriu-zis (memorabil rolul pe care îl face Frances MacDormand în rolul poliþistei Marge Gunderson, recompensatã cu Oscar), The Ladykillers escamoteazã umorul negru necruþãtor al fraþilor Coen: laitmotivul feroce al aruncãrii fiecãrui hoþ decedat la gunoi, în vapoarele ce trec pe sub podul împodobit cu statui de piatrã desprinse parcã din universul bacovian, transportarea morþilor cu… dricul (!!) pânã la locul de “deversare”, pisica babei care asistã complice la fãrãdelegile celor cinci hoþi, dând arþãgos din coada stufoasã, câinele cu masca de gaze, tentativele celor cinci de ucidere a bãtrânei.
Nu în ultimul rând, meritã menþionat cã, deºi acþiunea este plasatã în zilele noastre (prilej pentru o combinaþie bombasticã de stiluri de pe coloana sonorã compusã de Carter Burwell, de la jazz la hip-hop), fraþii Coen lasã, paradoxal, aproape intact feeling-ul de epocã al filmului original, din 1955.
Tom Hanks spunea, într-un interviu, cã: “Sã joci într-un film de fraþii Coen e ca ºi cum ai trage lozul cel mare la loterie”. Hanks n-a tras chiar lozul cel mare cu The Ladykillers, dar rolul memorabil al sãu ºi al Irmei P. Hall, amplificate de umorul ºi ironia neagrã ale fraþilor îl fac un film memorabil.