Originally Posted by marx:
|
Sa inteleg ca pt tine orice asimetrie inseamna automat nasterea unei aure inoclaste? Ricciotto Canudo afirma ca "la cinematograf, arta consta in a sugera emotiile, si nu in a raporta fapte". Tarantino, de exemplu, ne prezinta caligrafii sangvine, nu ne impune sangele ca o noua bautura racoritoare (asta ca sa vezi si tu cat de nesuprapusa este definitia "iconoclasta" ce singur ai prezentat-o).
|
Daca din trasaturile semnalate de mine la Tarantino, tributare anti-structure, tu ai inteles doar 'asimetria' (care, de altfel, nici nu are ce cauta acolo), inseamna ca orice discutie cu tine pe tema asta nu va fi decit un aberatio ad integrum (I coined the expression) si asta din simplul motiv ca iti lipseste fundamentul teoretic. E ca si cu limba engleza: nu pot sa te invat diferenta dintre you lyrically talk about films si you on-topic(ally) talk on films, pentru ca tie iti lipsesc basics-urile si, in consecinta, nu stii ce inseamna either. Iconoplastia lui Tarantino apare in primul rind in felul in care Tarantino zugraveste - ca nimeni altul pina la el - cinele cele de taina din underbelly-ul american, unde Iisus lipseste, dar nu lipsesc nici hotii, nici miracolele. Iconoclasmul sau se manifesta insa in alt loc, pe care ma vad nevoit - cu durere in suflet - sa ti-l semnalez: Tarantino nu remixeaza filmul negru, sa zicem, ceea ce ar constitui o inovatie. Tarantino inventeaza un gen nou: artsy gangster movie (au mai activat pe aici si the overrated Coen Bros, dar comparatia nu este valida). Cind inventezi un gen nou, rasturnind multe din traditiile si topoi filmelor vechi, atunci da, draga doctore, putem vorbi de un iconoclast. In ceea ce ii priveste oe Griffith, Eisenstein & co. aberezi cu gura mare, pentru ca aia sint niste inovatori ai limbajului cinematografic, un limbaj care de abia isi osifica alfabetul asa ca, in lipsa unor canoane, nu puteau fi in nici un caz niste eretic autori de apocrife. Filmul documentar, sa zicem, are un pionier, pe Flaherty (banuiesc ca ai auzit de Nanook of the North), care invata generatiile ulterioare de cineasti (Martin & Osa Johnson - Congorilla, Baboona, etc) sa zica "a", "e", "i", "o", etc. Acest Flaherty e pentru documentar ce e sa spunem O. Welles pentru fiction features: un pionier, defrisator de paduri, ins ain nici un caz un destabilizator intr-o lume (cinema-ul) care de abia acum invata coerenta. Daca vei un destabilizator, ti-l propun pe Lang cu "M", desi, si aici, expresionismul si kammerpsiele au mai degraba legatura cu inovatia decit cu destabilizarea. So, to restate it, you is wrong.
PS: Metafora de imagistica Leonardo Da Vinci cu atlasul functional mi se pare second hand, nefericita si, alas, mult prea clinica pentru gustul meu.
PPS: Cu tristete imi dau seama ca imi esti un sub-adversar (dar asta nu te pune sub mine, relax): nici nu am zis ca albul si negrul ar fi culori ci valori de baza (ti-a scapat termenul? nu-i nimic, il mai scriu o data: valori de baza), sau, daca vrei tu, pentru imbogatirea lexicului plastic, mai ia o ebosa: albul si negrul sint tonuri. Stii, ca atunci cind spun ca tonul meu fata de tine este condescendent, functionind ca lumina si cei zeec sefiroti: descendent.