[marcu]

N-ai riscat decat o opinie (o fraza), Marx, asa ca mai intai de toate pari un om grabit si economicos… (semnele timpului!)
“Neoclasicismul” depistat de ALS este, cred, un termen de lucru, usor de manipulat de acum incolo pentru critica de film (cati il vor accepta?), dar unul care nu acopera intreg fenomenul – cu multele lui aluviuni. Filmele mentionate de ALS, ca si altele ramase pe dinafara, consemneaza si o recluziune a experimentului, a noutatii in film, unde, cu exceptiile notabile care confirma regula, nu prea contabilizam reusite. ALS i-a zis “neoclassicism”, eu ii spun “revenirea la normalitate” sau, intervalul necesar pentru reflectie inaintea unor noi escaladari. Orce arta are nevoie de acesti – aparenti – timpi morti pentru a-si incarca bateriile. E perioada de timp cand puncteaza cei cu un dezvoltat spirit al conjuncturii, profesionistii harnici si normali, plutonul de mijloc cu instinctele la panda, intre care si unii mediocri. Nu e cazul lui Arcand…
E deranjant acest fenomen? E o pierdere de timp pentru evolutia filmului? Nu cred si, cred, nici ALS nu gandeste in acesti termeni. Fenomenul consemnat de ALS mi se pare foarte normal pentru postmodernitate. Pe de alta parte, prea multa lume parea cuprinsa de febra experimentului, de un spirit revolutionar si renovator. Atat regizorii cat si critica de film. Erai considerat un “vechio” daca afirmai ca ti-a placut un film normal…
Mai revin.
Ideea cu filme-eseu e buna. Eu am scris un articolas despre cum se poate scrie un excelent roman dupa scenariul lui Arcand la "Invaziile barbare". O operatiune inversa la ecranizare - o "romanizare" a filmului.