[gionloc]

Domnului marx si celor cec simt ca dansul le este adresata aceasta scrisoare deeschisa!


Probabil ca ar fi fost mai interesant sa astept cateva zile inca, inainte de a cauta sa ofer un raspuns ragetelor disperate ale domnului marx, dar teama de a nu-i vedea explodata vreo artera sau vena importanta din cauza urii proletare ce-i intarata spiritul in asemenea masura incat uita ce inseamna critica, fair-play (suntem intr-un concurs, nu), egalitatea sanselor, poate chiar civilizatie, ma face sa postez randurile astea aici, nu inainte, insa, de a va cere – dumneavoastra domnule ce va porecliti marx si adeptilor dumneavoastra - sa-mi iertati umila fapta.

Domnule marx, observ ca pentru dumneavoastra (ca si pentru ilustrul filosof german, care pentru a-si sustine tezele anticapitaliste utiliza date de mult depasite din diverse rapoarte privind situatiile muncitorilor englez) a critica inseamna a prelua din modestele mele texte parti nu asa cum apar ele acolo, nici macar cum v-ar fi aparut dumneavoastra ca sens, ci pur si simplu a le lua asa cum va imaginati ca apar ele literar, de fapt asa cum ati dori ca ele sa fie in textele mele, incat orgoliul dumneavoastra de “guru” al forumului sa nu aiba nimic de suferit. Am sa va rog insistent sa urmariti un exemplu al celor afirmate de mine mai sus:
ex. Dumneavoastra ziceti ca eu afirm: “trairea (senzatia) este o exprimare exterioara obiectivista"; de fapt eu spun ca “trairea, simtul uman, in interiorul si in apropierea acestor manifestari artistice ar putea fi redusa la o astfel de insiruire: exteriorizare spirituala obiectivista in ideea substantializarii lumii (o incercare de a numni Universalul, cuvantul-nomos, de la Fericitul Augustin la Lev Tolstoi)”. Nu vedeti nici o diferenta?

Ei bine, in debutul textului referitor la Patimi eu spun urmatorul lucru: ca exista trei feluri prin care omul se exprima artistic – in scris (literatura), imagistic (pictura, fotografie, sculptura) sau prin sunete (in muzica), aceste moduri pot fi si combinate (cinematografie, teatru, opera),- si ca daca incercam sa vedem cam care ar fi dorinta si simtul creatorului de arta (“simt uman” nu se refera la senzatii, adica la a simti fierbintele cand pui mana pe o plita incinsa, ci la capacitatea omului creator, si nu numai a lui, de a vedea si vorbi despre lume in arta sa) atunci cand compune (cu alte cuvinte - sa vedem ce urmareste el!), insa nu oricum, ci in relatie cu aceste trei moduri de spunere artistica, atunci probabil am observa ca in ceea ce priveste scrisul (literatura), creatorul (scriitorul) vrea sa isi prezinte arta ca pe o privire obiectiva asupra lumii (daca nu ar vrea asta, si ar porni in a-si scrie gandurile asupra lumii direct, nu prin intermediul personajelor, nu ar face literatura la persoana a treia ci eseuri filosofice, care implicit sunt la persoana intai cata vreme sunt originale chiar daca expunerea academica cere si includerea cititorului in demers – pluralul “vom” urmari, vedea, analiza, etc.), dar evident ca cititorul are undeva prezenta ideea ca de fapt lumea nu arata poate chiar asa cum o prezinta scriitorul, cititorul stie ca romanul sau nuvela sunt rodul imaginatiei fecunde a unor tipi care pana la urma prezinta lumea asa cum o vad ei, asa cum o simt ei: de aceea in literatura spiritul (creatorului) se exteriorizeaza OBIECTIVIST (=cu pretentie obiectiva, cu falsa obiectivitate, cu dorinta de nepartinire), nu obiectiv (daca scriitorul ar putea fi obiectiv, atunci, si numai atunci ar insemna ca avem o Singura Lume prezentata intr-o Singura Carte a unui scriitor si ca restul sunt doar tampenii; dar lucrurile nu stau asa, citim multe romane in care ne regasim sau vrem sa ne regasim macar pana la un punct, romane care prezinta aspecte adevarate ale lumii dar si aspecte pe care simtul artistic le amplifica pentru a le putea evidentia; asadar in literatura avem mai multe lumi – nici in filosofie lucrurile nu sunt departe de aceasta stare – pe fiecare autorul ei prezentandu-ne-o ca fiind cea reala, dar din exterior privita aceasta atitudine scriitoriceasca este de “exteriorizare obiectivista”: ceea ce vede el ne prezinta ca fiind lumea), si face asta cu scopul de a da un sens curgerii istoriei omului, de a gasi o explicatie in ceea ce priveste fiinta si fiintarea omului in lume [aceasta este o incercare de a substantializa lumea – adica a vorbi despre esenta ei, a o numi, a-i cauta Universalul= o proprietate ce poate fi vizibila sau concretizata(materializata) in mai multe lucruri particulare; Aristotel zicea ca singurul Universal e banul, un nederminat care se poate schimba in orice determinat(=produs), un crestin ar zice ca Dumnezeu e Universalul, marii realisti rusi, Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, ar zice ca suferinta, mizeria umana e Universalul; in orice scriere, dar special in literatura, Universalul este Cuvantul – el se schimba in orice, orice vedem, vedem prin cuvant]. Pe de alta parte, un crestin ar putea spune ca exista un Scriitor (Dumnezeu) care dicteaza (revelandu-Se El si Legea Lui) Cartea, Biblia. Dar in arta scrierii avem doar obiectivism (adica incercare de a prezenta ceva, subiectiv in realitate, ca fiind obiectiv).

Apoi, omul nu este constrans de nimic atunci cand creeaza. Arta este creata de oameni talentati, un anti-talent nu creeaza, iar procesul creativ nu poate fi inchipuit ca o scremere, ca o scoatere-din-om-cu-forcepsul a frumosului sau a uratului (drept categorii estetice), ci numai ca o explozie fecunda fie a constiintei, in filosofie, fie a imaginatiei, in orice alt domeniu artistic. Acest lucru (produsul artistic) il implineste pe creator si implineste lumea, iar cand spiritul artistului este plin de seva, revarsarea este un factor normal, nefortat de nimic. Coercitia, constrangerea, apare, stimate domn, numai atunci cand cineva simte ca produsul lui nu are valoare artistica (valoare umana pana la urma), dar vrea sa il impuna cu orice pret, cum este cazul marxismului, de exemplu. In marxism religia este “opiu (drog, nu medicament) al popoarelor”, Dumnezeu este o iluzie omeneasca (a se citi “o slabiciune omeneasca”); cum creatorul divin este inlaturat din lume, trebuie ca marxismul sa puna un alt creator al celor vazute si nevazute – acela va fi omul marxist, singurul “artist” care obliga la a-i vedea opera ca fiind frumoasa. Pictura lui Dali se impune prin perfectiune, omul de sorginte marxista se impune prin administrarea doze perfecte de forta, pe care vrea sa-l institue ca arta a statului. In acest sens, afirmatia ca singura “arta” in care exista coercitie, constrangere, forta, pumni, bate, injuraturi, urlete, psihoza, este politica marx-ista, este adevarata. In rest exista doar spirite care potenteaza lumea.

Sa mergem mai departe, domnule marx si domnilor simpatizanti ai marx-ismului. La arta Soffiei Coppola. Spectatorul simte o aparenta neschimbare, subliniez aparenta (in text apare sintagma “impresie generala”), referire la forma problemei, nu la fondul ei: nimic in jurul personajelor cheie prezentate nu se schimba, chiar cand ei cauta schimbarea nu o pot optine fiindca intalnesc aceleasi piedici in orice colt al Terrei s-ar afla. Pentru acestea “nimic nu curge”, in ceea ce le priveste in naratiunea filmului se “cristalizeaza prabusirea”. Domnule marx, naratiunea nu incropeste nimic fiindca nu are putere sa faca asa ceva, doar personajele care o anima, adica IN naratiune, se petrece ceva! Evident ca personajele cheie se schimba – chiar definitiv in Virgin Siucides, prin aceea ca renunta total la viata, - dar alunecarea in pesimism ca atitudine in viata apare abia in urma incercarii esuate de a gasi o solutie pozitiva in ceea ce le priveste (pe ele, pe personajele cheie); cu alte cuvinte, apatia sau moartea, dupa caz, apar abia in urma constatarii ca “nimic nu curge” in legatura cu nevoia, dorinta lor de a se regasi pe ei intr-o noua postura, mai fericita, mai umana, mai “a lor”.

In schimb, nu pot decat sa ma bucur la vederea monumentului dumneavoastra de claritate, perfectiune logica si profunzime a ideilor insirate in ceea ce priveste domeniul cinematografic, de la niki ardelean la un citat din Nietzsche (intr-adevar ceva de notat), citat care, din nou, va imaginati ca desfiinteaza filmul lui Mel Gibson. Dati-mi voie sa va intreb, domnule marx, in ce sens Patimile reprezinta un “fiasco(=esec,n.m.) al perceptiei morale crestine”; probabil ca in opinia dumneavoastra morala crestina inseamna “munca dupa putere, bunuri dupa nevoi”, dar nu oricum, ci de-abia dedesuptul dumneavoastra, celui infailibil in graiul nikiardelenescostiintific, altfel nu vad unde este nereusita prezentarii gibsoniene; sa stea acest esec in aceea ca il prezinta pe Isus spunand ca trebuie sa ii iubim si pe dusmanii si hulitorii nostri precum pe cei ce ne indragesc, sau in aceea ca, precum o spune in predicile sale, El cere iertare pentru cei ce il condamna; sau sa stea acest esec al prezentarii moralei crestine in aceea ca Isus nu se impotriveste la rau? Daca ati fi citit macar coperta a patra a Antichristului nietzscheean in publicarea romana (Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca 1996,1998), probabil ati fi realizat ca Mel Gibson prezinta chiar ceea ce spune filosoful german ce a predat la Basel: “…in esenta a existat numai un singur crestin si el a murit pe cruce.” Intr-adevar, Dumnezeu nu cere imagini,etc., oamenii sunt cei ce simt intr-o icoana prezenta spiritului divin aproape (este o forma de a-si apropia abstractul, prin imagine,care, in cazul icoanei, nu se rezuma la o simpla prezenta materiala); si cata vreme prin aceste manifestari artistice prin imagini aduc omul intr-o anumita stare de constienta referitoare la un FAPT (sacrificiul divin in cazul de fata), cei ce le creeaza au tot dreptul sa le realizeze. Cat priveste viziunea dumneavoastra despre Dumnezeu: atunci cand ratiunea dumneavoastra disloca binele din faptele dumneavoastra probabil spuneti ca Dumnezeu v-a parasit? Sau tot ceea ce faceti dumneavoastra este Binele si atunci trebuie ca toti sa ne schimbam referinta, precum se pare ca stimabilii care va lauda pe forum o fac!

Si, ca veni vorba domnule marx, Universul nu e plural, cum incercati sa ne recomandati a fi in logo-ul dumneavoastra; Universul e Unul Singur, materia ce-l compune e multipla, plurala, iar formele diverse sub care aceasta se infatiseaza ii determina pe unii sa idntifice formele de viata din univers cu Universul (adica multiplul cu Unul).

Cu speranta ca aceste umile ganduri nu va vor determina, domnule marx, sa rupeti tastatura spumegand la adresa mea expresii ded genul "iarba', "uscaciune", "cutie de chibrituri", nu de altceva, ci numai pentru ca nu scrie atat de repede cum v-ati dori aceste lucruri, prea plecat va salut!