Well , well , well....the cinemagia’s
angels had their way. Tonight it’s my turn 
So...
voi scrie despre singurul film de trei ore la care n-am cascat si nu m-am uitat la ceas , cu siguranta cel mai bun film vazut de mine anul acesta la cinema....the one and only : Apocalypse Now Redux
Coppola in dispozitie psihedelica
La inceputul anilor ’70 o controversa diviza SUA : condamnarea locotenentului William Calley pentru uciderea unor oameni neinarmati intr-un sat din Vietnam . Pornind poate tocmai de la acest pretext Apocalypse urmareste misiunea unor soldati navigand spre Cambogia pe un rau infiorator precum Styxul . Captivi undeva intre viata si moarte , incerca sa supravietuiasca agatandu-se de reminiscentele lumii lor profane (scrisorile , inregistrarile de acasa, playmate-urile ) dar , ironic, raman in viata doar cei care se rup de ei insisi si indraznesc sa calatoreasca in cele mai intunecate parti ale subconstientului lor.
Nu e un film clasic de razboi , priveste dincolo de perspectiva propagandisto-eroica specifica Hollywoodului si se scufunda in
Inima intunericului cautand oniricul, demonicul , visceralul. E o intoarcere la cinemaul lui Bunuel : “instrumentul optim care poate sa exprime lumea viselor , emotiilor, instinctului”
Coppola , care isi facuse deja mana in superpoductii (Nasul1 si 2) risca , impingand genul intr-o directie mult mai senzitiva dar mai greu digerabila.Mizand pe flerul lui Vittorio Storaro (oscarizat apoi in ’88 pentru Ultimul imparat), apeleaza la socuri vizuale unele de sorginte expresioniste (scena de deschidere acompaniata de The End , scena de amor dintre Willard si frantuzoaica, regatul lui Kurtz) alternad cu cadre vaste(padurile parjolite cu napalm, atacul din elicopter in ritm Wagnerian). Episodul colonistilor francezi e tulburator, stirbeste poate din insasi aparitia lui Kurtz prin violenta discursului despre imperialism si prin imaginea cruda a arogantei unei lumi aliente, pierduta in teluri inutile .
Duvall e sinistru, Brando gigant, Dennis Hopper mai mult decat reusit in rolul lui de soricel fanatic, Laurence Fishburne...pe vremea cand inca stia sa joace (si se numea Larry
), poate de la Martin Sheen mi-as fi dorit un plus de masculinitate , dar zgomotele, imaginile, MUZICA fac din filmul asta o nebunie iar Wagner nu mi-a sunat niciodata asa de apropiat de muzica lu’ uciga-l toaca pana in seara Apocalipsului!
Enfin, asta a fost poveste lui Francis despre o generatie care a plecat in Vietnam cu rock’n’roll-ul si s-a intors cu psihedelicul , macinata fiind de nonsensul acestui razboi, surprins admirabil in una din replicile francezului : “You fight for the biggest nothing in history”
Stilistic vorbind Coppola e un ratacit(or) care penduleaza intre subtil si mercantil iar Apocalypse Now Redux e unul din filmele care il salveaza (temporar?) de la statutul de <<unul d’ai lor>> , “Fitter, happier, more productive, comfortable.....”