ok...iata mai jos si cronica mea...nu am citit pana in acest moment cronicile postate de ceilalti concurenti...nu imi fac prea multe iluzii in legatura cu acest " copil" al meu (denumire preluata de la Ambra
) dar cel putin am zis ca pot incerca...
The Passion of The Christ
Cine a crezut ca a vazut tot ce se putea vedea in legatura cu viata lui Iisus Hristos si ca un alt film nu mai poate aduce nimic in plus fata de cele anterioare (din care amintim: Iisus din Nazaret (Franco Zeffirelli) si The Last Temptation of Christ (Martin Scorsese)), va fi surprins de noua abordare a lui Mel Gibson. Regizorul adopta in acest film un stil mult mai serios dar si mai violent decat in filmul sau precedent: Braveheart pe care “The Passion of The Christ” l-a depasit ca incasari insa ramane de vazut daca il va depasi si in ceea ce priveste premiile.
Este foarte greu sa judeci cat de valoros este un film ca Patimile lui Hristos sau daca merita sau nu vazut. Asa cum este foarte greu sa privesti Biblia ca pe o carte obisnuita si sa-I analizezi stilul, tot asa de dificil este sa privesti obiectiv acest film. Din acest motiv, nici nu voi incerca sa ascriu o cronica obiectiva pentru ca pur si simplu nu pot sa nu ma gandesc ca majoritatea faptelor pe care le-am vazut derulandu-se pe ecran, sunt lucruri in care eu cred.
S-a spus despre film ca este extrem de violent si Mel Gibson a fost acuzat ca face acest lucru gratuit. Pot spune ca exceptand o singura scena (aceea cu corbul), nu mi s-a parut nici o imagine care prezinta chinurile lui Iisus, fara rost. Scopul filmului este sa te socheze, sa te faca sa te gandesti la ce s-a intamplat atunci, sa te faca sa-ti imaginezi durerea, nu sa stai linisitit in scaunul de cinematograf, sa mananci popcorn si sa vezi o alta poveste care sa te lasa pana la urma indiferent.
I s-a reprosat Maiei Morgenstern (ce o interpreteaza pe Fecioara Maria) ca nu face altceva decat sa planga tot filmul si acelasi lucru s-a spus si despre Monica Bellucci (in rolul Mariei Magdalena). Poate ca intr-adevar aceste interpretari nu sunt suficient de valoroase pentru a primi nominalizari si premii. Acelasi lucru se poate spune si despre James Caviezel care desi si-a propus sa semene cel mai mult ca interpretare de Iisus, face un rol mai slab decat cel al lui Robert Powell. Din punctul meu de vedere insa, actorii au reusit extrem de bine sa ilustreze disperarea, tristetea si deznadejdea si au contribuit mult la emotia ce i-a fost transmisa spectatorului. Realatiile dintre personaje sunt mai mult sugerate decat construite, deoarece filmul nu stiu in ce masura se adreseaza oamenilor care nu stiu absolut nimic despre faptele in sine. Pentru regizor pare mult mai important sa surprinda sentimente si emotii decat sa relateze intamplari. In fond, faptele le stie mai toata lumea…
Mel Gibson nu se opreste numai aspura patimilor efective ale lui Hristos. Regizorul nu isi propune sa faca un documentar in care doar sa arate evenimentele din perioada respectiva. Ne sunt aratate perspectivele unor persoanje diferite in momente diverse si lucrul asta m-a adus mult mai aproape de ceea ce se intampla in film. Vezi demonii lui Iuda, intelegi cum dee ajunge Petru sa se lepede de Hristos, patrunzi in sufletul Mariei care isi vede copilul batjocorit si omoarat, ajungi chiar sa il intelegi si pe Pilat care nu il poate salva desi incearca lucrul asta. Si pe langa toate aceste imagini, apare mereu cea a Diavolului, mereu prezent printre noi, avand infatisarea unui om, amintindu-ne astfel ca raul nu este asa de departe cum credeam si ca de cele mai multe ori este chiar in interiorul nostru.
Patimile Lui Hristos nu are o atmosfera proprie care sa te vrajeasca, sa te acapareze si sa te faca sa intelegi mai bine povestea ce urmeaza sa ti se spuna. Filmul construieste o atmosfera in noi, si depinde de fiecare spectator in parte cat de mult vrea sa se apropie de ceea ce vede si simte din imagini.
Din foarte multe puncte de vedere filmul a fost extrem de controversat. S-a spus despre el ca este antisemit, ca Mel Gibson nu respecta Evanghelia, ca nu arata nimic in afara de o sumedenie de scene foarte violente care sunt oricum opuse ideilor promovate de crestinism si multe alte lucruri de acest gen. Ceea ce am simtit eu insa, a fost atat de puternic, incat nici nu am mai putut sa ma mai uit asupra acestor aspecte. Tot asa, mi-a fost foarte greu sa ma uit la montaj sau la imagine sau la cat de buna a fost regia filmului. Poate ca intr-adevar am fost manipulata de Mel Gibson care m-a facut sa trec cu vederea toate greselile pe care filmul la are…Dar cred ca tocmai faptul ca a reusit sa creeze o atmosfera care sa ma emotioneze atat de tare si sa ma faca sa simt atat de mult, face din “Patimile Lui Hristos” unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme.