[Ambra Blu]

Noi cugetari din ciclu' Anbra Blu vrea la Cj pe banii lui Cinemagia
Anbra Blu proudly presents the best of two thousand and four
There you go:
Daca dupa vizionarea lui 'Memento' te doare capul, dupa ce vezi '21 Grams' e imposibil sa nu te doara sufletul. Cine pierde '21 de Grame' se poate lauda ca este light-hearted, dar nu se poate lauda ca a fost martor, ca noi, cei care l-am vazut, ai unor crucificari si resurectii sufletesti, asezonate cu transplanturi de inima, scene de sex ca intre animale ranite si o violenta nu la fel de glamor, dar mai intensa ca desenele animate cu sabii din 'Kill Bill'. (Apropo de 'Kill Bill', am citit intr-o cronica
a unui autor roman ca Tarantino ar fi folosit manga in film. O corectie trebuie aplicata, iar cronicarul trebuie batut cu sabia la fund: ce apare in 'Kill Bill' sint anime-uri si nu manga. )Un film excelent, ca un scrabble ale carui litere, odata adunate, nu scriu decit despre oameni amputati sufleteste.

Alejandro González Iñárritu este un cartograf de un tip aparte - el nu face o topografie a spatiului, ci a timpului. Regizorul mexican nu este la prima incercare de a spune o poveste intr-o cronologie altfel decit cea fireasca, el explorind deja (alaturi de acelasi scenarist Guillermo Ariaga), cu 'Amores Perros', locuri in timp. Cind spun ca Inarritu este un
cartograf, ma refer tocmai la faptul ca, amestecind intimplarile din trecut cu cele din viitor, el nu vrea sa creeze haos ca Lynch-sarlatanul,( care da cu pietre in cursul timpului tulburindu-l dupa bunul plac) ci, dimpotriva, sa adune laolalta elementele risipite. Tehnica sectionarii time-frame-ului, a
imprastierii bucatilor si,ulterior, a recuperarii lor nu e moft, ci ilustrarea fireasca a unei stari de fapt: nu poti sa stringi cioburile pina ce farfuriile
n-au fost sparte si tragediile consumate.

Efortul lui Inarritu (si al privitorului deopotriva) recuperator de timp aminteste de cautarile protagonistilor din 'Memento' sau din 'Moartea si busola' a lui Borges. Numai ca, daca ultimii cauta indicii, litere si nume secrete, aici cauti imagini si lucruri dragi care s-au pierdut. De altfel, profilul filmului se reconstituie tocmai din aceasta cautare inceata si uneori chinuitoare. Filmul evolueaza lent, prin acumulare de detalii, lentoare contrabalansata de dinamismul hand held-urilor si, cel
putin la inceput, de cut-urile rapide. Cu toate astea, filmul e mai lucrat si parca are mai multe trackinguri subtile si planuri fixe, ca sa poata fi comparat cu guerrila-style-ul din 'Amores Perros'. Ca o paranteza:
daca, citind pina aici, aveti impresia ca filmul e ceva marca Tarkovski, trebuie sa va spun ca, din fericire, '21 Gams' are mult prea multi nervi si
adrenalina pentru a putea suporta comparatia.

Odata ce regizorul a reusit sa duca la bun sfirsit aceasta vinatoare de fantome, de spatii goale si timpuri moarte, ni le restituie in intregime.
Teritoriul trasat de el, situat sub cronologia nefirescului, are, totusi, geografia normalului si a familiarului. Inarritu ne-a desenat, cum ar zice
titlul unui film, o harta a sufletului omenesc. De fapt, '21 Grams' poate fi foarte usor un film despre cum ar arata viata unui om daca l-ai lipsi de suflet. Fara un traseu marcat sufleteste, individul ar fi la
fel de dezorientat ca un zombi.

Sotia lui Paul vrea sa fie inseminata artificial de sotul ei muribund. Paul (Sean Penn) poarta in piept inima sotului Christinei (Naomi Watts), iar Jack
(Benicio Del Toro), iesind din inchisoare, fuge de familia lui adevarata pentru a-si regla socotelile cu cealalta familie - a Tatalui si a Fiului. Sean Penn nu stiu cit de bine joaca, nu ma pricep, mi s-a parut prea decolorat si fara textura in comparatie cu sfircurile galvanizate ale lui Naomi si postura de batut-de-Dumnezeu a lui Benicio del Toro. Desi nu se trag decit citeva focuri de arma tot filmul, mi se pare totusi ca Inarritu a facut un film violent. Nu-ti prepara doze de sentimentalism familist si razboaie
domestice, dar iti sparge venele cu o supradoza de sentiment, la vreo 21 de g.