|
Campuri Magnetice
Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila
bobina 18
Pedeapsa cu moartea stã la loc de frunte în justiþia cretonicã, în Tonga Tongao, în Bankusai ºi Guaribo, în însoritul Qiatotocoatl.
În San Gastoban, de exemplu, 80% din populaþie e de acord cu pedeapsa capitalã, condamnaþii la spânzurãtoare aflând de-abia în ultimul moment acest lucru.
Consideratã a fi exemplarã, pedeapsa cu moartea e un moment în care oglinzile sunt sparte, când patima ºi oroarea se transformã în act justiþiar.
Lipsa de reflecþie e un defect de percepþie, de inspiraþie, de interpretare a secretului. O teribilã cãdere în penumbra lunii, în vulgaritate ºi cumplitã nesãbuinþã.
Spionii veniþi de dincolo de orizontul vizibil nu dovedesc în nici un fel o asemenea capacitate. Reorganizând structurile narative ºi descriptive ale enciclopediei descoperim spirite care nu recunosc prezenþa spionilor. În aroganþa lor, spiritele conservatoare din Tomei Taiom, Kauna Kunaó, Tulule ºi Sumba Subaraio anuleazã ºi centrul ºi periferiile aruncându-le în vârtejurile unei retorici suspecte.
Omogenitatea se prãbuºeºte astfel în ea însãºi ºi, potrivit acestui eveniment, departe de centru, se naºte plictisul. Îndepãrtându-te de centru, întâlneºti relaxarea, chiulul, dezordinea. Ca sã disciplineze periferiile, augusta oficialã din Gozeh, Quzo, Cardena ºi Jaw Ab Jawal suplimenteazã forþele poliþieneºti, mãreºte efectivele de informatori ºi culpabilizeazã prin simþãmânt periferic sau prin preaplinul unui ideal.
Acolo unde nu se petrece nimic se va fi petrecut totul.
Acest construct ne va urmãri multã vreme, aºa cum ne urmãresc serviciile secrete inamice în aceastã fascinantã miºcare aparentã prin universul plin de universuri. Terifiantul obiect cosmic, spre deosebire de tot, se expliciteazã prin catastrofe. E liber. E scãpat din chingile formei ºi contextului ºi se înfãºoarã subtil în secret aidoma unor personaje ale umbrei înfãºurate iluzoriu în tãcerea conspirativã. Intriganþii, rebelii ºi dizidenþii sunt însã îngeri cãzuþi. Ei dau centrului lovituri de mucava. Îl ceartã. Îl ameninþã cu degetul. Instrumenteazã acte imaginare spre deliciul maselor. Masele nu-l urmeazã însã pe dizident. Ele se hrãnesc cu actele dizidentului, cu zvonurile despre rebeli ºi cu bârfele despre intriganþi dar cautã eroul pline de fervoare. Îl adulmecã. Îl construiesc în inimã. Îl cerºesc imaginarului.
ªtirbirea imaginarului sã fie doar o perversã încercare prin care Weinberger sã poatã prelua controlul câmpurilor petroliere? Sau, mai sigur, sã-i prindã pe luminaþii din Kyo Sao ca într-un cleºte?
Luminaþii, efemeride simbolice, nu par a fi urmaþi de mase. Luminaþii se folosesc de elanul revoluþionar dar îl aruncã apoi gunoierilor din Guaribo sau cheamã groparii din Molina Mar sã-l acopere cu un covor de flori.
Din punct de vedere geometric, luminaþii, constituiþi în elite, sunt în defensivã la centru ºi insurgenþi la periferie. Elitele curteazã mulþimile vorbindu-le despre descãtuºare ºi libertate în timp ce eroul le descãtuºeazã, aceasta fiind condiþia sa tragicã ºi devastatoare.
Noi credem, în profunzimea omogenitãþii noastre, cã eroul îºi conþine dizidentul, cã periferia îºi conþine centrul iar democraþia cuprinde dictatura. În regimul imaginar toate acestea se expliciteazã prin vecinãtãþi, limita fiind iluzorie. Fiind cuprins al corporalitãþii, limita nu exprimã decât o falsã materialitate, viteza profunzimilor dându-i aparenþele fundamentale.
|