[MinRep]

Mie mi-a placut "Big Fish". OK, ma asteptam la mai mult un pic, dar modul in care Burton jongleaza cu fantasticul si realul este fascinant si compenseaza pentru orice altceva.

In primul rand, "Big Fish" este un film frumos, poate cel mai frumos pe care l-am vazut in ultimii ani. Sarim peste prestatiile actoricesti de exceptie (Finney, Lange, McGregor, Bonham-Carter si chiar si Billy Crudup) si ajungem la aparitiile savuroase: chiar nu v-au placut Steve Buscemi si Danny DeVito? Dar ceea ce mi-a placut cel mai mult, dincolo de intrepatrunderea planurilor, este ca Burton nu-si propune sa spuna o poveste "ca la carte", ci o spune la fel cum face si personajul lui Albert Finney: flashback-uri, nu se respecta cronologia, povestile par absurde etc. etc. Astfel, poti sa alegi sa crezi ceea ce-ti spune Burton sau nu (ca personajul lui Crudup). Sau poti sa interpretezi sirul de absurditati ca pe un sir de simboluri (hai sa fim seriosi, faptul ca Bloom prinde "pestele cel mare" in ziua in care i se naste e limpede ca reprezinta implinirea vietii sale; si asta fara sa enumeram siruri intregi de motive: legatura om-peste - "Lostrita"??? - care ii urmareste viata lui Bloom, termenii "mare" si "urias", referirile la apa ("iaz", "ocean", "ploaie") si, bineinteles, tema/motivul dragostei, reflectat in nascise(parca...) galbene etc.). As mai adauga si opozitia dintre fascinatia lumii copilariei (in care orice basm era realitate) si rutina lumii adulte.

Mi-a placut foarte mult si rolul dublu pe care il joaca Helena Bonham-Carter, doua roluri care se completeaza si, apoi se confunda unul cu altul.

Daca vreti si o nota: 8/10 (care e destul de mare, in general...)