Originally Posted by MinRep:
|
In unele cazuri, procedeul de fata se numeste ambiguitate (sper ca nu trebuie sa explic). In acest caz, elementele se ambiguizeaza, pentru a lasa intelectul personajului sa-si dea seama despre ce e vorba (de exemplu, usa din "Nasul", care, de fapt, inseamna ca Michael Corleone se inchide pentru toata viata in lumea mafiota, de unde nu va mai iesi si unde cei apropiati nu vor avea acces).
In alte cazuri, e doar pentru a lua ochii spectorului (cum e valiza din "Pulp Fiction", ca sa dam un exemplu pe care-l stie toata lumea). Doar asa, ca sa ne f_tem noi capu' sa aflam ceea ce nici regizorii nu stiu. Genu' asta de "razzle-dazzle" (vezi "Chicago") este foarte apetisant...
P.S.: Daca vi s-a parut un mesaj categoric si inchis dialogului... mi se rupe!
|
Buna interpretarea "Nas(h)ului". Dar cum ramane cu "In the mood for love"? Sau cu "La vita e bella"? Si, pt. ca am ajuns la Holocaust, ati vazut "Amen"? Daca da, poate va aduceti aminte de modul in care Gavras evita scenele crude/sadice/violente pe care alti regizori (Spielberg, Polanski, etc.) le exploateaza la maximum pentru a soca/emotiona spectatorii. In "Amen" doar personajele sunt martori la grozaviile din spatele usilor si zidurilor, iar trenurile mortii strabat din cand in cand ecranul, intai pline, apoi goale. De altfel, cred ca trucul asta a fost singura parte buna a filmului.
P.S. Nu cred ca mesajul tau este categoric si inchis dialogului. Dimpotriva, sunt sigur ca ar mi fi foarte multe de spus pe aceasta tema.