[Arhanghell]

Bruce. Nu Allmighty, ci Nolan. El este omul cu care avem noi de-a face, acordandu-i pentru a ne face cat de cat sa radem, vreo ora si aproape jumatate din viata noasta, americanul model de clasa mijlocie, care ce vrea el... Vrea cel mai mult si cel mai mult de la viata, poate doar atat: dreptate.

Din senin, la varsta de aproape 40 de ani, incepe sa dea vina pe Dumnezeu intr-un hal care nu-ti poate aduce aminte decat de Me, myself and Irene, si ajunge intr-un final sa dea nas in nas cu asta. Cu... cum ii zice?... Dumnezeu!
What if God was one of us... Pai cica ca era. Si era chiar negru! Bine ca macar avea parul carunt. Cat de cat. Sau ca nu era femeie. Cum s-a mai vazut prin alte filme ce se doreau mai putin comice decat asta...

Bruce devine Allmighty. Totusi, sunt doua lucruri care nu le poate incalca. Exista reguli! adica doua. Exista doua reguli: conform primeia, nu are voie sa spuna nimanui cine a devenit, iar conform celei de doua reguli, el nu are voie sa intervina in liberul arbitru. Adica nu va putea mai spre sfarsit, intr-un episod destul de comic s-o faca pe frumoasa Grace, prietena lui, sa-l iubeasca. (Ca si cum n-ar fi facut-o ea oricum...)

Investit cu toate puterile astea, desigur ca vor iesi la iveala caracteristicile dominante ale acelui grup de oameni pe care el il reprezinta. Americanii, despre ei era vorba, iar astea de mai deasupra sunt egoismul si superficialitatea. Tot ce va face se va indrepta inspre propria lui persoana, pana ce la un momentdat, inspre final desigur, va afla ca acolo unde exista puteri de un asemnea calibru, exista si responsabilitati pe masura...

Finalul aduce ceva asteptat de toata lumea, iar Bruce cel Atotputernic devine iarasi el insusi, cel Nolan, cel iubit, si mai nou, cel virtual insurat. Caci asta era tot ce astepta Grace de la el, si in principal cred ca din cauza asta si se despartise de el... (Adevarul este ca personal mi s-a parut destul de penibila despartirea aia si aproape fara sens. Daca erau canadieni ar mai fi mers ce-ar mai fi mers...)

Scena cu banda de cartier si cu maimuta mi s-a parut cea mai comica de departe. Deja cand a intrat in gangul respectiv, incepusem a derula scenarii... Asta cu maimuta imi scapase ce-i drept... Si fazele cu protagonistul principal cainele... Dar astea cred ca le stiu cu totii. Sunt deja mainstream...

In orice caz, n-am mai ras atat de mult de la... Piratii din Caraibe?!... Nu. La cinema, de la Me, myself and Irene. Ce-i drept nici ca mai vazusem o comedie in ultimii vreo doi ani. Iar asta e un pic ciudat. Este.

Coloana sonora... miam...