sint 'spatii diferite', cum zici tu, dar asta nu inseamna ca - tocmai din acest motiv - nu se pot intrepatrunde. cinema-ul ultimilor 10-15 ani tocmai asta a facut: a inglobat 'spatii' f. diferite - de la videoclip la reclama, moda, instalatii, performance... ideea e ca, raminind o arta de sine statatoare , cinema-ul revine (periodic) la ceea ce-l defineste din inceputuri: amalgamul. la inceput a fost teatru-prin-film, apoi literatura-prin-film (romane, povestiri), apoi film-film (noul val francez s.cl), acum - ce ziceam mai sus.
o arta hibrida, deci.
si de aceea - ajunsa la saturatie - are puterea de a se regenera apelind la alte arte; nu e vorba de 'reteta' aici (alea sint in filmele hollywoodiene sau 'de arta' gen angelopoulos), ci de constiinta faptului ca granitele dintre arte au devenit f. fluide: ultimul lars von trier, 'dogville', revine - culmea! -
tot la teatru, dar este o 'revenire' constienta de tot ce s-a facut in cinema de la lumiere & melies incoace! atunci cind emotia nu mai poate fi exprimata prin vekile metode - pt ca s-au tocit -, cineastii geniali (ca von trier) o cauta (si gasesc) acolo unde nu ti-ai fi inkipuit ca se mai afla
iar toate aceste experimente imbogatesc cinematograful; ca 'stramosh' imediat al lui 'dogville', vezi si 'wittgenstein' al lui derek jarman!