[Amyd]

Cu toata mila pe care o am pentru adorabilul fel in care iti dai cu stangul in dreptul atunci cand discuti subiecte care in general te depasesc (exceptiile fiind desigur antropologia si citatele de versuri hip-hop), nu pot sa te iert nici de data aceasta, draga Ambra Blu.

Asadar, revenim la stimabilul domn Eugen Radescu, care sunt convins ca e un valoros video editor (fara nici un "filigran" de invidie...) si probabil un la fel de valoros "eseist & teoretician" (albeit a self-styled one at that). Totusi, articolul de fata este (in continuare) prost, pentru ca porneste de la o gramada de premise gresite, fie voit, fie involuntar, prin lipsa de intelegere a conceptelor pe care le utilizeaza. Nu am nimic cu ideile revolutionare, dar in acest biet articol nu exista nici macar o explicatie/justificare sumara a "fortarilor de nota" (ca sa fiu ingaduitor) intrebuintate.

El incepe categoric: "Videoclipul face parte din ceea ce se numeste in limbaj contemporan, new media", afirmatie care deja ridica o spranceana (metaforica, desigur) de nedumirire. Ma rog, sa zicem ca foloseste o numai-de-el-stiuta aceptiune a termenului de "new media" (dar atunci ar trebui sa o explice).

Insa continuarea, cum ca videoclipul: "are un sistem de operare propriu, foloseste diferite aplicatii software pentru a realiza imagini, aparente si realitati virtuale." ne releva deja principala problema a conceptiei sale. Si anume, confuzia intre videoclip ca obiect media in general si videoclip ca un produs realizat printr-o anumita tehnologie (in cazul acesta, computerizata, pentru ca deh, nu putem vorbi de new media fara IT, nu?). Lasand la o parte dubiosul "sistem de operare propriu" (oare ce vrea sa spuna cu asta? Citim mot-a-mot si atunci ne intrebam daca e Windows 2000, sau o consideram metafora si atunci ne intrebam de ce continua cu referiri concrete la aplicatii software), dupa acest tip de logica, se poate argumenta la fel de bine ca o carte scrisa in Word este tot "new media". Ceea ce - cred ca putem fi de acord macar aici - e ridicol.

Now, sunt primul care recunoaste ca acest articol are si un merit: este exemplul perfect pentru fragilitatea argumentatiei lui Manovich despre ce inseamna new media, prin felul in care "perverteste" conceptele, totusi e la fel de adevarat ca in interiorul sistemului definit de ruso-american ele sunt suficient de coerente. Insa in articolul de fata, ele sunt preluate identic ca structura si apoi masacrate sistematic ca inteles, fara nici o tentativa de explicatie sau de re-sistematizare. De aici nu pot decat sa trag concluzia ca e vorba mai degraba de o proasta intelegere a sensului teoriei originale, decat de o incercare de a crea o teorie proprie.

Si chiar si asa, scartaie serios. Manovich recunoaste ca principiile sale se regasesc partial si in old media, ba chiar demonteaza cateva dintre preconceptiile clasice asupra diferentelor intre old si new in capitolul urmator din cartea mentionata in bibliografie. Insa de aici pana a le "mula" cu tarnacopul peste structurile vechi e un drum destul de lung:

"1. Reprezentarea numerica. O imagine poate fi descrisa prin diferite functii matematice, situatie in care ea devine un element observabil, previzibil."

Asa cum am mai spus, aceasta nu e o caracteristica intrinseca a obiectului "videoclip". Sigur, atunci cand este digitizat, intr-un fel sau altul, se poate argumenta ca devine partial new media, dar la fel de bine poate exista si in forme de reprezentare care nu sunt descrise de functii matematice, desi ramane la fel de observabila si previzibila. Much like a painting, for that matter.

"2. Modularitatea. Imaginea este o structura fractala. Fiecare are in componenta o multitudine de alte imagini si/sau sensuri."

Oricum am privi aceasta afirmatie, iarasi nu individualizeaza in vreun fel videoclipul sau orice alt tip de media. Multitudinea de sensuri exista desigur in orice obiect aflat intr-un context cultural (gasim seme in orice mediu, conform lui Algirdas Greimas, nu?), iar multitudinea de alte imagini e un termen mai degraba ambiguu (si un film e compus la urma urmei din o multitudine de alte imagini, cadre, secvente, etc.). Din nou, "common ground" lipseste cu desavarsire, pentru ca Manovich se refera la structura din nou, la "modularitate" in directia formei simbolice de baza de date, care permite generarea de versiuni de diferite "rezolutii" pornind de la aceiasi colectie de date.

"3. Variabilitatea. Imaginea nu exista prin sine si pentru sine ci are o infinitate de versiuni."

Aici ai observat pana si tu diferenta esentiala intre ce spune Radulescu si ce spune Manovich. Proprietatea esentiala de transforma in versiuni alternative un obiect new media e complet diferita de conceptul lui Radulescu, pe care de altfel nici nu pretind ca il inteleg, asa cum vrea sa-l aplice videoclipului in particular.

"5. Automatizarea. Imaginea este supusa unei codificari binare; structura modulara a imaginii determina automatizarea operatiilor implicate in procesul de creare, de manipulare si de acces"

Revine confuzia intre reprezentarea particulara in format digital a unui videoclip si obiectul videoclip in general. In plus, automatizarea operatiilor de creatie, manipulare si acces lipsesc cu desavarsire in receptarea unui videoclip (sa zicem la TV, pentru ca, nu, acolo e sursa). In schimb, un obiect new media per se poate avea proprietatea strans legata de variabilitate de a permite forme alternative de parcurgere a structurii sale, inclusiv sub controlul direct al receptorului, prin aplicarea de algoritmi pre-definiti (sau, de ce nu, si ei auto-generati... AI, here we come).

"4. Transcodarea. Imaginea este mutata dintr-un format digital in alt format digital."

Devine obsesiva legatura intre videoclip si "digital". Radescu se leaga de sensul propriu al cuvantului "transcodare", pe cand Manovich o vede ca o "cultural transcoding", adica interferenta intre conceptele umane familiare ale obiectelor media si inevitabila lor transformare in concepte specifice calculatoarelor, transformand media de fapt in software.

In rest, articolul se inscrie in retorica clasica atunci cand se analizeaza limbajul filmic (si implicit al videoclipului ca instanta particulara a acestuia). Desi clasificarea ta: "Din cite stiu eu, sint 7 tipuri principale de mass media: radio, television, film, book publishing, sound recording, newspapers and magazines." e o posibilitate, nu face decat sa satisfaca o nevoie de categorisire, nici aceea prea clara (ce e un film vazut la televizor, de exemplu?). In plus, ignora complet media electronica, care desi a pornit prin copierea (transcodarea culturala, ca sa-l facem fericit pe Manovich) formelor de mass-media clasica, a reusit intre timp sa-si dezvolte caracteristici proprii si oricum sa devina un "tip principal", macar ca pondere in activitatea noastra zilnica.

Cat despre videoclip ca avangarda, e in mod sigur mai corect sa spunem ca videoclipul mosteneste structuri de acolo. Dar in ce masura s-ar putea scrie ca in '20s carti despre asta cu cuvantul "Nou" in titlu, e discutabil. Mai ales ca spre deosebire de avangarda "clasica" (daca se poate spune asa), videoclipul nu isi gaseste originea in exploatarea unor forme noi de media, nici macar in forme vechi de media reinvigorate de tehnologii noi (cum a fost sa zicem arhitectura pentru Le Courbusier in decada sus-mentionata). Spre marea lui nesansa, videoclipul a fost aproape dar nu tocmai contemporan cu revolutia calculatorului si din acest motiv cred a reusit doar sa rafineze tehnologiile comunicatiei deja existente, nu sa inventeze unele noi. In fond, semiotica a gasit deja un teren cel putin la fel de fertil in analiza reclamelor...

Din pacate, ideile "common-sensical" din articol sunt si rare, si tratate mult prea fugar ca sa ma faca sa-mi schimb ideea despre el. Si nu pot sa zic ca mi se pare ca explica intr-un mod coerent conceptul de videoclip.

Desigur, nu pretind ca stiu totul despre new media (si mi-ar fi placut sa spun ca am aflat ceva nou citind cu atentie acel articol, dar nu e cazul) dar imi plac "fortarile de nota" argumentate cat mai solid. And my stage name is "The Amyd". 8)

Salutari,
Andrei