ricutza&co, clipul poate fi vizionat si downloadat
aici in format DivX 5.02 (aprox. 10 MB). Scuze pentru compresia relativ mare, dar nu am avut nici timp, nici spatiu sa-l fac mai bine. In mod normal, tinand cont ca a fost in rotatie la MCM, trebuia sa existe si in renascutul MTV Ro-mania, dar ma rog, nu conteaza.
Crydead, in primul rand, nici mie nu-mi place Dies Irae ca muzica. Dar... ce alta trupa din Romania foloseste sample-uri din "Plan 9 from Outer Space" in melodiile lor? Yep, ai ghicit. Deci una peste alta, sunt mai indulgent cu ei, nu numai pentru ca ii cunosc. In privinta motorului masinii tale, se vede treaba ca esti un fin cunoscator al muzicii si de aceea un fan al curentului "musique concrete" al anilor '50 cu Pierre Schaeffer & co la carma, care a fost mai mult sau mai putin (excluzand antecedentele de tip Edgar Varese) taticul muzicii electronice. Deci, tinand cont ca si eu apreciez acest stil de muzica, o sa te rog sa-mi trimiti cateva inregistrari cu tine cantand la motorul masinii si iti voi trimite comentariile si impresiile mele.
Desigur ca asemanarea intre B.D. si film merge mult dincolo de banalele adaptari sau de similitudinea dintre story-board-uri (care incet, incet devin depasite de mai modernele animatice ale P.L.F. printre altii) si benzile desenate. Acelasi deloc anonim Cristian Lazarescu publica in 1997 in Almanahul Anticipatia un extrem de interesant articol (partial opera proprie, partial colaj de alti critici din domeniu, i.e. Sadoul/Miller/etc.) in care documenteaza atat istoria B.D.-ului de la "Monsieur Vieux-Bois" incoace, cat si face pertinente trimiteri la felul in care B.D.-ul practic a inventat aproape toate formele limbajului cinematografic chiar inainte de a auzi cineva de fratii Lumiere! Desigur, putem sa nu fim complet de acord cu aceste concluzii, dar adevarul este in mod evident ca cel putin pana la jumatatea anilor '50, benzile desenate au fost aproape din toate privintele inaintea cinema-ului ca inventivitate (inclusiv, asa cum observa coerent dl. Lazarescu si din punct de vedere "sonor"!).
In privinta videoclipurilor in general, ca sa mai facem o intoarcere la 180 grade, daca in perioada sfarsitului anilor '80 si prima jumatate a anilor '90 a exista o "cros-polenizare" evidenta intre limbajul vizual/tehnic al music videos si cinema (Fincher si BUF Compaqnie sunt doua cuvinte care sunt indeajuns pentru a intelege ce vreau sa spun), in a doua jumatate parca ritmul a scazut, s-a plafonat si banalizat, mainstream-ul devenind aproape omniprezent, in ciuda necesarelor aparitii a MTV2 pentru a nu sufoca complet piata underground. Coloristii din suitele de TK au deja preseturi gen "vireaza spre maro, culori calde, blur cu power selection pe skin color" pentru clipurile cu negrii, "albastru, bleach-bypass IP look" pentru cele de nu-rock si asa mai departe, iar apar din ce in ce mai rar opere care sa fie cu adevarat inovatoare dpdv vizual.
Si desigur ca nu montajul are neaparat rolul principal in videoclip... sau cum sa spun... nu editorul! Daca nu e conceput cu "cap" de la bun inceput, degeaba pui efecte in post-productie, pentru ca nu vei face decat un rahat poleit. Regizorul ramane singurul "vinovat" de succes sau insucces, iar in privinta libertatii sale de decizie, din pacate cred ca atat producatorii cat si mafia din MTV WorldWide au o mai mare putere in a spune ce se poate si ce nu se poate face intr-un music video.
Desigur, asta nu inseamna ca nu apar si chestii notabile, gen Chemical Brothers / "Star Guitar" made in Gondry Brothers (TM) sau fantasticul A-Ha / "Life Lines" bazat pe imaginile dintr-un scurt-metraj norvegian din 1991 regizat de Morten Skallerud, dar sunt mai degraba rezultatul cantaretilor atenti la propria imagine, decat ca o tendinta a industriei in general de a promova valorile si de a da la o parte rebuturile gen Hype Williams.
Salutari,
Andrei