Mda... Nu zic ca e marea capodopera a anului.
Nici ca Farrell merita creditul care i se acorda la ora actuala (a ajuns spre cifra sacra de 20 mil USD pe rol, si mi se pare cu totul nejustificat), iar Willis e clar folosit din motive de box office; dar se achita rezonabil. Intr-adevar, finalul filmului este caraghios. Acestea fiind zise, insa, vorba lui Bush, make no mistake about it:
- in primul rind, si asta ne incalzeste sufletele considerabil noua, celor nascuti in Romania, Marcel Iures face un rol absolut memorabil. Critica internationala nu conteneste sa il laude si sa ii dedice paragrafe peste paragrafe de comentarii pozitive. Se vorbeste chiar de Oscar pentru cel mai bun rol secundar pentru anul viitor. Marcel este epocal. Stiati ca rolul ii fusese initial oferit lui Sir Anthony Hopkins? Daca nu are grija in optiunile viitoare, avem in Marcel un potential abonat la rolurile de antagonist cu mare farmec (eh, si cu accent :smile

. Poate nu e tocmai rau, dar sigur Iures este in stare de o paleta mai larga. In fine, asta e alta discutie.
- despre credibilitatea tratamentului prizonierilor de razboi in film: este totala, nici un repros aici. Am citit cartea pe care se bazeaza filmul, "Hart's War" de John Katzenbach. Daca reusiti sa o gasiti, v-o recomand cu toata caldura, este fascinanta (mult mai decit filmul, in mod clar). Tatal lui Katzenbach a fost si el prizonier de razboi si deci omul a avut informatii de prima mina despre atmosfera Stalag-urilor. Intr-adevar, prizonierii americani erau tratati omeneste, ca si prizonierii germani in America, de altminteri. Erau clar privilegiatii Stalag-urilor, mai mult si decit englezii (aveau voie sa primeasca pachete de acasa, si in pachetele lor, spre deosebire de cele ale britanicilor, se gaseau mult mai multe goodies). Viata lor, chit ca nu era tocmai roza, nu era nici insuportabila. Ba chiar puneau tot timpul in scena tot soiul de reprezentatii pentru distractia lor si a paznicilor nemti (ca si in film). Iar trocul cu tigari, cafea si ceai era superintensiv. Desigur, incercau sa evadeze constant, din plictiseala, si pentru ca stiau ca, si prinsi fiind, conform tratatului de la Geneva, nu trebuiau sa fie si nu erau impuscati. Primeau doar arest solitar ca pedeapsa.
- Tot despre rolul lui Hauptmann Visser (jucat de Iures) - in carte, exista o intreaga pleiada de personaje naziste pe care scenariul le-a cuprins intr-unul singur, complex si reusit, ce-i drept. Visser, in roman, era un inalt reprezentant al SS-ului care superviza procesul, istet foc, expert in criminalistica, sadic si terorizant. In finalul cartii, moare de mina lui Hart (care in carte era aviator, era curajos si simpatic la culme, nu un tip confuz si fricos ca in film). Alt personaj era comandantul lagarului, non-SS, care il ura de moarte pe Visser - si deci dinamica devenea foarte complicata. Si mai erau citiva Fritzi simpatici foc, paznicii cu care intrau in contact prizonierii si colaborau in diverse trocuri si aranjamente. Cum am spus, in film, toti sint integrati intr-un singur personaj - si comandant de lagar, si SS, si simpatic, si educat, si americanofil, si cu studii de drept la Yale, si crud, si sadic, si uman, si inuman - croit pe "untermenschen" (rusii) - si drept, si nedrept, ce mai, o minune de rol negativ.
Dar mesajul meu devine prea lung si voiam doar sa va spun: mergeti sa vedeti filmul si nu va faceti probleme cu credibilitatea istorica, asta este chiar unul din punctele forte ale productiei. Finalul va va dezamagi, ca pe mai toata lumea, dar deh, e epoca rah-rah-ului patriotic in State, si putem sa intelegem si sa iertam si noi atita lucru.
Salutari distinse :smile:
Angstel
<font size=-1>[ Acest Mesaj a fost editat de: angstel pe 2002-05-02 05:21 ]</font>