Turneu Iconoclast II - Beau Travail (1999) Claire Denis
 

http://www.imdb.com/title/tt0209933/

Trailer

Saptamanal se trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un topic propriu. Topicul ramane deschis pentru votare doua saptamani.
Oricare membru cinemagia e invitat la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu.
Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 puncte.

Vizual, Beau Travail mi-a placut foarte mult pentru ca a reusit, prin suprinderea imaginilor (cu contraste neasteptate : exercitiile fizice dure, cu un surplus de masculinitate, alaturi de spalatul si calcatul propriilor haine, ocupatii mai curand feminine), cu folosirea fundalului african (care parca reduce totul la esentialul uman si care pare ireal, de pe alta planeta, peisaj de SF), sa transforme viata dura si foarte materiala, fizica, a soldatilor din Legiune intr-un spectacol aproape de oniric, cu un mesaj complex, dar abia sugerat, cu introducerea aluziilor la segregarea rasiala si religioasa (soldatul ala de culoare care sapa aiurea-n desert groapa-pedeapsa chiar daca mainile ii erau deja pline de sange), cu o suspecta senzatie de eliberare ca urmare a epuizarii fizice repetate pe un fundal muzical violent care reflecta agitatia interioara in contrast cu miscarile disciplinate, regulate, ritmate.

3,5 stele

Galoup, fost sergent, rememoreaza intamplarile care au dus la demiterea lui din Legiunea Straina. Acestea s-au petrecut in Africa, undeva intr-o localitate indepartata, numita Djibouti, unde se afla un batalion al Legiunii. Aflat in prezent in Marsilia, fostul sergent isi scrie memoriile, iar noi le urmarim in film prezentate sub forma de flash back, in timp ce vocea lui reda pe fundal sentimentele traite de el in acele momente. Scrisul reprezinta pentru Galoup, asa cum spunea cineva, o saraca compensatie pentru o viata ratata.
"Ceva vag si amenintator m-a cuprins" scrie el, la venirea in batalion a unui nou recrut, Sentein. In Legiune ajung de obicei oameni care au ceva de ascuns, cu probleme de criminalitate sau de alta natura. Sentein nu era genul acesta. Era un excelent soldat si un bun camarad. Fapt remarcat si de comandantul batalionului. Impins de invidie si gelozie, Galoup incearca sa cauzeze moartea lui Sentein. Sub pretexul incalcarii unor reguli il pedepseste pe acesta, trimitandu-l sa faca un mars in desert cu o busola stricata. Fapta este dezvaluita pana la urma, iar Sentein, aproape mort, este gasit de niste localnici si salvat. Istoria s-ar putea percepe ca o fabula moralizatoare. Dar e mai mult decat atat. Filmul pune in discutie o chestiune existentiala si de identitate. Galoup vrea sa constientizeze fapta lui, sa se impace cu trecutul, sa se elibereze. Cum va mai trai el de-acum inainte, dupa aceasta eroare care i-a distrus cariera si modul de viata (militar), care reprezentau totul pentru el? Il vedem spre sfarsit pe Galoup pregatindu-se pentru o sinucidere. Nu vom sti insa ce se va intampla. Filmul se termina cu o uimitoarea scena, reprezentandu-l pe Galoup singur in clubul de dans din Djibouti, executand un dans ciudat, dezlantuit, pe melodia 'Rhythm Of The Night'. Ce vrea sa transmita autoarea? Galoup e deja mort?
Oricum, se intelege ca ritmul vietii lui, asa cum zice unul din versurile melodiei, este/a fost unul iesit din comun.
Ar mai fi multe de spus, despre autoare, despre stilul si temele ei favorite. Vreau doar sa mai remarc jocul deosebit al actorului Denis Lavant, excelent actor, care ar merita mai multa apreciere.

4 stele

Deci asta-i clar filmul turneului :P Eu l-am vazut in weekend, dar vreau neaparat sa-l revad si revin dupa asta.

4 stele si argumentez imediat dupa 12 ca abia atunci reusesc sa-l revad.

LE: Vad ca s-a dat drumul la Cosmopolis. Vreau neaparat sa-l vad asa ca mai aman putin argumentatia pe maine.

Total = 11.5
Medie = 3.83

Voila c'est fini! :)

L-am vazut si eu si mi-a placut quite mult (vorba lui Chambord), cu exceptia aspectului sugerat de poza de mai sus. Deocamdata nu-mi vine nimic interesant si inteligent in minte de zis. Sa-mi mai screm aparatul hermeneutic si poate iese ceva in viitorul cat mai apropiat.

Stiu ca tu esti impotriva voiceover-ului, dar as zice ca in cazul de fata, nu doar ca e bine realizat, adica nu e redundant in raport cu imaginile, e chiar necesar. Pe de o parte Denis are stilul ei descriptiv, cu planuri scurte care construiesc un spatiu, care definesc un univers prin redarea unor detalii si a unor gesturi. Montajul nu e gen continuu, narativ. Naratiunea e sustinuta aproape in intregime de voiceover. Imagineaza-ti fragmentul "sosirea unui nou recrut in batalion" redat doar prin imagine si banda sonora diegetica, adica fara voice over: filmare cu Sentein in camion sosind, camionul opreste in fata cazarmei, Sentein se prezinta in fata sergentului, etc. - e deja altceva, e film american de razboi, nu e Denis.
Pe de alta parte sentimentele traite de el: "Ceva vag si amenintator m-a curprins". Cum poti reda fraza asta fara voice over? O metoda ar fi ca personajul sa vorbeasca singur, ca in Shakespeare, sau, alta, sa se confeseze cuiva. Amandoua sunt nepotrivite aici, demodate. La fel o fraza ca "in fiecare zi faceam instructie. Rutina.", cum ar putea fi realizata altfel? Nu e usor de transpus. In filmele vechi se folosea un truc, se filma un calendar din care zburau paginile.
Deci voice overul e necesar pentru a pastra un stil, pentru a reda sentimente intime si pentru economia filmului. In plus, si e ceea ce imi place mie cel mai mult, tonul vocii, cu un anume regret, dar si cu demnitate, stilul simplu, militareste, cu fraze scurte, la obiect, caracterizeaza atat de bine personajul.

Nu stiu ce sa mai zic, Mercutio. Daca filmul nu se poate descurca fara voice-over, nu inseamna ca cinemaul are probleme de exprimare? Sau poate, in cazul respectiv, cineastul si-a ales gresit subiectul? Poate ii statea mai bine pe hartie povestii. Sau daca e vorba ca doar in anumite momente de cumpana e nevoie de interventia naratorului din off, ma gandesc, cum ar fi ca intr-un roman sa dai din loc in loc peste insertii fotografice (sau chiar clipuri video pentru e-book-uri) fiindca, vezi doamne, exista lucruri care nu pot fi spuse altfel. E inacceptabil. Specificitatea mediului (Puiu, remeber?:"> ) trebuie sustinuta tot timpul, necompromisa.
Inteleg, e ceea ce mi-a facut mie digerabil vo-ul in filme ca The Tree of Life. Distragerea atentiei de la semantica, si dirijarea inspre muzical, poetic si chiar teatral (emotia din spatele vocii). Dar mi se pare putin. Momentele mele preferate, oricat de lunga as face lista, nu sunt alea in care e prezent vo-ul sau dialogul. Sunt seriile de antrenamente, cu "poezia" anatomiei masculine exterioare (in particular duelul de cutite subacvatic mi s-a parut superb); duelul de cocosi dintre sergent si soldat; sleirea definitiva de puteri din desert a soldatului surghiunit; si chiar si scenele din discoteca imi plac foarte mult.

Cred ca iti scapa un mic amanunt: filmul are sunet, de aproape 100 de ani. Cum ar putea fi "nespecific" filmului o voce, cand personajele vorbesc, atunci cand nu sunt afectate de un regretabil handicap. :P

E ceva ce tine de viziunea autorului. Unii autori tin neaparat sa fie inregimentati intr-o teorie (vezi Puiu in teoria lui Bazin), altii nu. Pentru mine n-au importanta (si cred ca n-ar trebui sa aiba pentru nici un spectator) mijloacele folosite de autor, atata timp cat autorul reuseste sa-mi transmita povestea, ideea, arta lui, cu ajutorul lor.

Whoa, si tu, Brutus?! :P Nu stiu, domnilor, nu stiu. Eu sunt de moda veche, de un bun-simt tzaranesc-sanatos: filmul inseamna actiune (fie ea de tip Tony Scott sau Bela Tarr, nu importa); cand ma mai si gandesc la expresia 'motion picture'; sau la un moment dintr-un film-interviu cu Scorsese (autorul unora dintre cele mai obscene abuzuri de Cuvant din istoria cinemaului, in ce ma priveste - vezi Casino, Goodfellas) cand tipul povesteste ca a inteles care-i menirea cinemaului cand a fost lovit de numaistiu ce scena emblematica din The Searchers: translating ideeas into pictures... pozitia mi se invetereaza si mai si.
Besides, sunetul nu inseamna numai cuvinte. Poate sa fie si zgomot non-verbal (animal, obiect, fenomene ale naturii), sau muzica. Sau daca e cuvant, acesta poa' sa fie din off sau poa' sa fie diegetic (cand e de 1000 de ori mai digerabil). In orice caz, totusi, sunetul nu are, cel putin pentru mine, importanta imaginii (nici macar la regizori care acorda o exceptionala atentie rolului sau - Bresson, Antonioni). Nici macar nu sunt sigur ca filmul nu e mai pur-puternic fara sunet. Sunt o groaza de momente colosale in istoria filmului in care eliminarea sunetului este cea mai inspirata optiune stilistica a autorului. (imi vine-n minte atentatul din Un Prophete, cand baiatul intra in jeep-ul-cuib-de-viespii al unor mafioti, in plina strada, si le face felul).

De acord. Adica nu numai de viziunea autorului dar si a receptorului. E vorba de, ca sa-l citez pe Robert, problema humanism vs formalism. Daca te intereseaza continutul uman pe care se lauda artistul ca la descoperit si vrea sa-l faca public, nu-ti mai pasa de canalul de comunicare. Eu nu sunt asa. Pe mine ma intereseaza cinemaul in sine decat rezultatul functiei pe care i-o ataseaza unii. E ceva de genul: cinemaul imi arata luna dar eu sunt fascinat de degetul lui mai degraba. :|