Turneul Forumistilor: marcusARCUS ne propune White Material
 

Film: White Material

Propus de: marcusARCUS

Perioada de votare: 15 iulie 2012 - 22 iulie 2012

Oricine vede filmul poate vota fie Thumbs up fie Thumbs down, cu conditia sa comenteze alegerea. Pentru Thumbs down e suficienta vizionarea primelor 60 de minute.

Huppert este una dintre frantuzoaicele mele preferate. e pe val! o sa ma uit cu placere la film.
nu sunt sigura, dar cred ca am mai avut o tentativa de a-l vedea. inca un motiv in plus ca sa nu-l ratez.

Mda, dupa o ora de vizionare din filmul asta nu am inteles nimic din conflictul armat, cine l-a inceput, care e scopul, care sunt combatantii nici in ce tara africana se petrece. Avem in schimb ca personaj principal o femeie alba caracterizata prin faptul ca nu vrea sa plece si nu vrea sa plece si nu vrea sa plece. Peisajele sunt frumoase.

Thumbs down.

Later edit: Am incercat din greu sa ma abtin, totusi nu imi pot imagina prin ce proces intelectual s-a ajuns la concluzia ca asta e un film cu sanse sa placa tuturor. Nu stiu, poate sunt eu pe alta lungime de unda, dar sunt convins ca daca as iesi chiar acum in centrul Sibiului si as lua la intamplare 50 de oameni carora sa le pun filmul asta, nici macar 5 dintre ei nu ar fi dispusi sa-l revada vreodata. Aici fiind o concentrare mult mai mare de cinefili sansele sunt mai bune, dar totusi... In fine, sper ca celelalte voturi sa-mi arate ca ma insel. :|

poti face experimentul si cred ca va fi distractiv. de fapt, mai greu ar fi sa-i convingi sa-l voteze inca o data pe Base, nu crezi?

T. eu observ ca tu ai votat pozitiv un singur film. In rest ai fost contra, dar cu toate astea multi au sustinut filmele pe care le-ai criticat. Deci nu ma mir ca tu nu intelegi, dar sa-i lasam si pe ceilalti, ca aici nu propunem oamenilor de pe strada, ci forumistilor. Chiar vroiam sa vad filmul asta, acum sper sa nu se repete istoria cu Spirit of the beehive (care desi nu mi-a placut cred ca a fost o propunere buna) sau cu Santa Sangre.

2, nu 1.
observ ca ma copiezi cand i te adresezi...

Liviu, nu prea inteleg ce vrei sa spui. Eu mi-am exprimat parerea despre film si am subliniat chiar ca sper ca alti forumisti sa voteze altfel decat mine. Ce anume ai vrea, sa spun ca-mi place? Sa nu mai votez?

In al doilea rand, revizuieste-ti statisticile. Din cele 7 runde terminate, am votat pozitiv pentru 2 filme. La doua filme pentru care am votat negativ am facut parte din majoritate. A existat doar un singur caz in care sa ma aflu intr-o minoritate mai mica de 33%

Iar batem apa in piua, dar fie. Cand o sa treaca ideea ca ce considera unul ca e recomandabil poate fi total diferit de ce considera altul. La fel de valabil si invers. Lasati oamenii sa propuna ce cred ei si nu va mai dati cu parerea ca asta se propune, asta nu se propune. Cand o sa vada ca primesc voturi negative nu o sa mai propuna genul ala de film. Nu de asta sunt voturile negative? (singura obiectie legat de propuneri pe care o am e ca filmul sa nu fie prea popular)

Cu faptul ca ai o parere despre film nu am nimic. E parerea ta, e foarte ok, dar ca un film face parte din ceea ce consideri tu ca trebuie sau nu propus e altceva.

Liviu, ca organizator in turneul asta nu am respins niciodata un film propus de cineva. Stii ca am avut o discutie pe PM despre un film si ti-am spus ca alegerea finala e a ta. A existat un singur caz in care filmul nu exista nicaieri pe torentii publici si forumistul a fost de acord sa il schimbe, pentru simplu motiv ca o parte din participanti nu ar fi avut de unde sa-l ia. Deci intodeauna pana acum forumistii au ales ce film sa intre si eu am acceptat.

Ca si participant la turneu, am sa-mi spun intotdeauna parerea sincera despre film si despre modul in care se potriveste la specificul turneului. E dreptul fiecaruia sa faca asta.

Later edit: Acum mi-am amintit ca a fost si un caz in care s-a propus un film pe care forumistul nu-l vazuse. Daca nu-l vazuse de unde putea sa stie ca va placea altora sau chiar lui? Acela nu l-am acceptat, dar nu a avut absolut nici o legatura cu filmul in sine.

Despre filmele lui Claire Denis (cele pe care le-am vazut) se pot spune doua lucruri:

1. cele mai importante evenimente din film tind sa fie lasate in afara montajului...
Astfel, in "White Material", secvente care conteaza in economia filmului precum intalnirea fiului cu doi rebeli adolescenti, cateva morti si confruntarea finala intre "militie" si Boxer sunt trunchiate, incat vedem adesea doar concluzia acestor scene.

2. datorita si acestor elipse, cateodata nu e foarte clar de ce filmul e bun chiar de la inceput...
Recunosc ca nu mi-a placut foarte mult filmul pe parcurs. Am fost destul de anxios (dar nu plictisit) pe masura ce evenimentele se derulau si filmul incepea sa se inscrie intr-un fir narativ linear (spre deosebire de naratiunea in flashback-uri din primele secvente). Insa modul in care finalul este orchestrat, cu cateva executii sumare, repetarea unor cadre din deschidere pe care doar acuma le intelegem (precum casa fumeganda) si o secventa de razbunare care pare sa vina de nicaieri, a fost mai mult decat satisfacator si, cu toate elipsele, se creaza astfel un cadru in care filmul poate deveni coerent.
Foarte poignant mi s-a parut cadrul final, in care un tanar se opreste intr-un camp dupa confruntarea finala, tinand in mana un pistol si basca Boxerului (liderul rebelilor, proaspat eliminat), apoi iese din cadru, aparent in aceeasi directie din care a venit, sugerand ca lupta din fundalul acestei povesti va continua.
"White Material" este un film foarte frumos, dar cred ca imi vor trebui mai multe vizionari pentru a-i descalci sub-plot-urile.

THUMBS UP

"You know who had an arc? Noe" - Big Pussy
 

Alt festin cinematografic pentru persoanele care se ghideaza dupa dictonul "daca filmul nu are o poveste, aceasta ar trebui inventata". Si filmul asta nu are. Nici poveste si nici personaje. Doar o serie de intamplari mai mult sau mai putin interesante prin care se perinda o multime de fantome carora le-as face o favoare daca le-as numi "personaje unidimensionale". De ce? Pentru ca, in general, personajele nu au nici macar o singura dimensiune. Cu doua exceptii, dar ajungem si la asta.
Asa...avem o tara nenumita din Africa, macinata de eternul razboi civil dintre rebeli si fortele guvernului, razboi in care singura diferenta dintre taberele combatante e faptul ca grupul din urma poarta uniforme. Apoi avem familia de albi, detinatoarea unei plantatii de cafea, pe cale sa fie (a)prinsa in focul incrucisat cauzat de situatia incediara din respectiva tara. Si femeia, capul familiei, care refuza sa paraseasca plantatia pentru o viata cel putin linistita in Franta.
Punctele de interes ale filmului ar trebui sa fie tocmai intelegerea motivatiei femeii de a ramane (pentru ca situatia politico-socialo-militara cade in plan secund) si masacrul de la plantatie pe care il anticipezi inca de la inceputul filmului. Cumva, regizoarea te lasa cu buzele umflate in ambele cazuri. Motivatia femeii de a ramane? Ceva legat de faptul ca familia a "prins radacini" si alimentarea propriei imagini de luptatoare. Se pare ca e suficient pentru a-ti pune intreaga familie in pericol.
Cat despre masacru, aici lucrurile sunt satisfacatoare din cel putin un punct de vedere: situatia care se dezintegreaza destul de lent pe parcursul filmului explodeaza atat de violent incat daca nu esti atent poti pierde amanunte importante dintr-o drama care te-ar cutremura daca te-ai fi atasat macar putin de unele personaje. Din pacate nu e cazul.
Ziceam ca sunt doua personaje ceva mai rasarite. Al doilea e fiul femeii, singurul personaj care beneficiaza de un "character arc" destul de anemic Iese in evidenta fata de restul, dar prea putin.
Bottom line, filmul nu e prost, dar nu e pentu gusturile mele.
Thumbs Down

Thumbs up.

Mi-au placut locatiile, atmosfera si ritmul lent, hipnotic .A avut un efect relaxant.. Sigur, are cateva probleme , dar pentru mine a fost indeajuns de bun.

7/10

oneflyride, de data asta o sa-ti iau in considerare votul dar te rog ca la filmele viitoare sa faci o descriere mai detaliata a motivatiei tale.
Well?
Well?

Inca de la debutul ei ca autor Claire Denis a ramas fidela catorva teme pe care le regasim si in filmul de fata: colonialism, raporturi de forta, inversare de roluri, ambiguitate. Ambiguitate in primul rand. Haos mai bine spus. Avem de a face aici cu istoria unui haos care se sfarseste cu un masacru. Haos la nivel politic si social in tara respectiva, haos si in familia destramata de albi colonialisti. Iar acest haos este redat de autoare printr-un discurs ne-linear, cu flashback-uri, cu secvente sub forma de piese de puzzle ce trebuiesc potrivite pentru a intregi povestea. Poveste care e simpla ca actiune dar complexa ca semnificatie. In afara de naratiune tip puzzle un alt aspect care deranjeaza spectatorul antrenat sa vada filme dupa modelul clasic e aparenta lipsa de motivatie a personajelor. Intr-un sens asta da realism filmului. In realitate motivatiile oamenilor sunt foarte greu de dedus, mai ales in situatii complexe ca cea din film. Behaviorism-ul e mort si ingropat de mult, cu toate ca-l mai reagasim inca in filmele de actiune hollywood-iene, unde personajele sunt ca niste bile intr-un joc de biliard. Actioneaza, cu alte cuvinte, in mod unilateral determinati de o singrua cauza exterioara. Nu in filmele lui Claire Denis. Autoarea a cultivat mereu un cinema apropiat de documentar, de cine-verite. In plus a trait o parte din copilarie in Africa, de aici acuratetea cu care reada colonialismul, justetea raporturilor intre albi si negri.
Merita amintit si jocul remarcabil al actritei Isabelle Huppert, rezervat, subtil, cum il stim. Inainte de a distinge actrita, vedem personajul, femeia hotarata, care nu vrea sa cedeze nici un metru din teritoriul ei, care vrea sa arate ca simpatizeaza cu negrii, ca e la fel ca ei, cand de fapt nu e.

Thumbs up

primele 60 minute


într-un interviu cu mark cousins, claire denis spunea cît este de greu pentru o albă care a crescut în africa, cu sentimentul mereu prezent că e greşit să se afle acolo, să dea lecţii, să judece categoric, intransigent. în acelaşi timp, denis mărturiseşte pasiunea sa pentru cinemaul african şi spune despre touki bouki, remarcabilul film al lui Djibril Diop Mambéty, că este unul din cele mai bune filme pe care le-a văzut vreodată.
filmul începe şi el cu o posibilă trimitere la filmul african : măşti aliniate care par să amintească de black girl al lui sembene, unde masca, iniţial dar al prieteniei, devine la sfîrşit o armă a culpabilizării, un reproş coşmaresc pentru sinuciderea fetei de culoare, care se angajează ca bonă într-o familie franceză. deşi face această trimitere, filmul pare să renunţe la dreptul de mai gîndi lucrurile în perechi de contrarii atît de precis demarcate, aici sunt bunii, dincolo sunt răii, mai ales că filmul se face din perspectiva intrusului, a celui care şi aşa nu prea are ce căuta acolo.
ce mi-a plăcut foarte mult la acest film este tonul semi-documentar, observator. filmul nu e ilustrarea unei maxime care îi precede, nu are agresivitatea didactică a unei teze politice sau sociale. e poate ceva specific cinemaului feminin, în frunte cu hogg, antoniak, coppola, deşi nu e o lege. îmi place că se joacă cu aşteptările spectatorului, îi arată doar concluziile dureroase, nu şi poveştile minuţios reconstituite, ale unor scenarii africane mereu repetate, pentru că nu doreşte să ofere spectatorului conştiinţa împăcată a faptului că tocmai a văzut un film ce serveşte o cauză bună. a vedea un film militant şi a te entuziasma este o falsă participare, nu schimbi nimic prin faptul că îl vezi, aşa cum şi după hotel rwanda s-au schimbat puţine. în plus, de multe ori explicaţia legitimează, ceea ce are o cauză raţională, are şi un efect justificabil.
supereroii aparţin altor vremuri, iar fiilor lor dezabuzaţi le-a rămas doar aşteptarea şi soarele negru al melancoliei. aşteptarea interzice scenariile pompoase, în măsura în care nu ştii ce va fi în următoarele două ore. refuzînd să plece, femeia intră pentru prima oară în pielea băştinaşilor. o aşteptare fără obiect şi o grijă modestă pentru organizarea treburilor zilnice. denis îşi face filmul pe calapodul personajului său central: femeia nu are acces decît la fragmente de situaţii, la indivizi care îi ies în cale de nicăieri, la efluvii de panică ce pun pe fugă muncitorii, şi nu are habar de tranzacţiile soţului său. de ce şi-ar permite denis aroganţa dramaturgului omniscient cînd nici unul din personajele sale nu are această capacitate implauzibilă?
minutul 23 nu i-a amintit nimănui de virgin suicides? muzica, adolescenţii a căror viaţă e infiltrată de violenţă în ambele filme, pare să anuleze barierele de clasă şi societate, generaţiile sunt rătăcite şi debusolate atît într-un mediu atent igienizat şi plivit moral al americii anilor 70, cît şi într-o africă atemporală a războaielor fără sfîrşit.
nu ştiu dacă femeia vrea să fie eroină. dincolo, în minunata lume albă, nu e ca în posterele sovietice, nu te aşteaptă nimeni cu pîine şi sare , doar pentru că eşti de-al lor. inerţia relocării e o chestie normală, readaptarea cere efort, cei ce susţin contrariul susţin implicit şi faptul că un român ce a stat 20 de ani în state nu ar trebui să aibă probleme de reacomodarea în românia în virtutea unor structuri interioare durabile, care îl fac român, structuri valabile transglobal şi genetic. nu cred că există un spirit nomad obligatoriu care se activează automat în situaţii de criză, ca un airbag, şi îţi face plecarea mai uşoară.
nu înţeleg nici de ce se plînge lumea că filmul i-a lăsat cu buza umflată. cei doi copii negri tot oameni sunt, nu sălbăticiuni care ucid fără a second thought . un film ideal ar fi fost cel în care manuel ar fi fost înjunghiat, pentru ca dreptatea marxistă, ca răzbunare împotriva exploatatorului, şi ideile noastre inculcate, inclusiv cinematografic, despre o africă semi-animală, ar triumfa? nu-i musai să fii creştin european, ca se te minuneze bizara varietate şi coloratură a unor obiecte înşirate pe noptieră, căci nici în africa, oricît de violentă, nu se trece peste stadiul de curiozitate infantilă care preferă se cerceteze nişte cîini de porţelan, uitînd pe moment de jocul pervers de adulţi în care e implicată. fură o găină şi o taie, pentru că dubiul că trebuie să ucizi nu numai în nordul mediteranei s-a cultivat. bine, după aia...
____________

după încă 45 de minute, în care încerc să pricep dacă huppert e un fel de scarlett o'hara, cu amestecul ei impur de lăcomie, încăpăţînare şi iubire pentru pămînt, ca Ion al nostru autohton, lipsindu-i însă cochetăria dixielanderiţei.

în fine, thumbs up, deşi nu m-a dat pe spate. prefer US go home.

Can't find US go home.

a fost pe youtube pînă ieri sau azi, pentru că spurcaţii au desfiinţat contul. acum am văzut. :( ce împuţiţi.

Well... am avut o gramada de invatat pana vineri, apoi am ajuns acasa, am facut bagajul si am plecat la mare. De la mare m-am intors acum 30 minute, deci nu o sa pot vota (mai ales ca somn pe bune n-am mai cunoscut de vreo saptamana), dar tot vreau sa vad filmul si probabil o sa revin cu un comentariu.

Nu, dar in schimb mie minutul 34 secundele 14-18, in care vedem fugitiv un tufis pipernicit, simbol ontologic ( şi axiologic!) al omului negru asuprit mi-a readus instantaneu in constiinta imaginea ineludabila (din italianul ineludibile) a vikingilor strabatand un ocean ca o oglinda valurita a propriului lor destin.

abia acum ma uit la el. am lucrat toata ziua.