Jurnal de la cursul de scenaristica First Draft
 

Buna. Eu m-am inscris la cursurile de scenaristica First Draft, tinute de trio-ul Iulia Rugina,
Oana Rasuceanu, Ana Agopian, si as vrea sa impartasesc cu voi experienta. Prefer sa
scriu aici, intrucat Atelierul de scenaristica functioneaza doar pentru membrii lui, accesul nu este deschis tuturor. Jurnalul meu de la curs este deschis tuturor.

Sunt pasionata de filme si vad multe, saptamanal, plus sunt hirsita si in ceea ce priveste scrisul. Redactez zilnic tot felul de articole. Pe acest fond, in care mi se pare ca mai nimic
nu ma poate surprinde in materie de tehnici redactionale, au fost doua lucruri care s-au
detasat pana acum, care mi-au captat in mod deosebit atentia la curs si m-au pus in
dificultate. Cat de mult difera scriitura scenaristica de tot ce am mai redactat pana
acum, si un element de baza in construirea personajului, element pe care il intuiam -
atunci cand ma indragosteam de cate un personaj - in filmele vazute, dar nu il formulasem
ca atare. Personajul trebuie sa fie construit pe o contradictie. Altfel dam in telenovele (asta
e completarea mea la regula servita la curs:)).

Revenind la scriitura scenaristica, va propun un exercitiu, care o sa vi se para cam la fel de
dificil ca scrierea cu mana stanga - daca sunteti dreptaci; si care o sa va schimbe un pic
perspectiva asupra lucrurilor, ca atunci cand iti privesti camera de sus, de langa tavan,
urcat pe comoda, dupa ani si ani de privit aceeasi camera de la nivelul propriei inaltimi.

Scrieti, folosindu-va doar de cuvinte care indica actiuni, un paragraf care sa fie sinonim cu
propozitia "Ioanei ii este frig". Sau cu propozitia "Ioana este suparata". Propozitii care nu au ce cauta intr-un scenariu. Va invit sa o faceti intr-un comment la acest post al meu.

Si acum, explicand ce m-a pus pana acum in dificultate: tocmai modul descriptiv in care
trebuie scris un scenariu, si interdictia de a descrie starile, ci numai actiunile care sa
sugereze starile, cerinta de a fi cat mai vizual in ceea ce scrii.

O sa redau mai jos si primul exercitiu de la curs, scrierea unei secvente de scenariu, care
sa inceapa cu fotografia de mai jos, avand in minte biografia personajului (cum arata, cum
se imbraca, ce il defineste dpdv obiecte, ce atitudine are, cum se comporta). Practic
secventa scrisa de noi sa fie anterioara imaginii, cam asta e ideea.



3. INT. CAMERA IOANA. ZI

Ioana (17) priveşte atent ecranul calculatorului. Radiaţïa de la calculator i se reflectă pe
pielea de porţelan şi în ochii măriţi în faţa surprizei. Obrajii devin din ce în ce mai roşii,
fierbinţi, punând-i în evidenţă pistruii şi părul negru abanos. Gura se întredeschide cu un
tremur uşor. Învârte nervos scrollul de la mouse. Mâna i se sprijină pe macrameul care
acoperă biroul greu, lăcuit.
Citeşte un desfăşurător cu rezultatele frotiului sanguin şi concluzia analizei. Sarcină confirmată.
Ochii i se ridică încet de pe monitor şi priveşte de jur împrejur camera care acum o sufocă.
Respiră sacadat. Prea multe tablouri pe pereţi, iar mobila, de culoare întunecată, o fac să
tresară, de parcă acum a descoperit-o prima dată. Se uită la fotografiile înrămate şi la
cărţile părinţilor. Recunoaşte mingea pe perete şi zâmbeşte trist. E singurul lucru prin care
simte că aceasta e, într-adevăr, camera ei.

Ok, Glo, n-ai vrut sa-mi publici remarca aia, eram rautacios in exprimare, admit. Dar sa stii ca trebuie sa eviti expresii de genul "piele de portelan" - regizorii detesta astfel prostioare stilistice. ;)

Gloria, e excelent postul tau. Cursurile se fac in clasa sau exista si varianta online?

Poate o sa pui si comentariile/indrumarile care ti se dau dupa exercitii. Mersi!

Orice om real contine in sine o gramade de tendinte contradictorii. Sa consturiesti un intreg personaj pe o contradictie e o simplificare uriasa si e foarte dubios ca scop in sine.

Contradictia ar fi elementul de baza in scrierea unui personaj. Prima lectie. Pana si antagonistul trebuie sa aiba o contradictie. Asta ar fi prima regula cat priveste personajul.

Apoi faptul ca personajul nostru trebuie sa sufere o schimbare pe parcursul filmului / ce intelege personajul la final, ce a invatat.

Am revazut recent scurtmetrajul Colivia, al lui Sitaru. Acolo e aproape didactic prezentata transformarea protagonistului - tatal, jucat de Titieni.

Da, secventei mele i s-au reprosat elementele literare. Metaforele nu au ce cauta in scenariu.

Buna. Cursurile se tin in clasa, la sediul ControlN, corectarea temelor o primim - insa - pe mail. Diseara o sa trec aici si corecturile la tema de mai sus, cu secventa scrisa dupa poza de mai sus.

Ce mult de lucru e pentru o secventa intr-un film artistic! Ajungi sa faci peri albi pana termini un scenariu.

Hehe, sa vezi cat e de munca sa si filmezi o secventa, mai ales daca nu ti-ai scris-o singur... ;)

orice om e real. personajul unui film, poate fi insa, modelul unui om care exista in realitate sau nu.
mi se pare important, mie, ca spectator, fiindca nu pot pretinde ca ma pricep la scris, in afara de ravase, ca orice scenariu sa aiba un punct de plecare bine definit, bine gandit, dar, nu servit pe tava, ci doar sugerat, dezvaluit atat cat este necesar pentru captarea atentiei si trasformarea starii mele psihice, in asa fel incat, sa "primesc" tot ceea ce vrea regizorul sa transmita prin intermediul personajelor sale, contradictorii, sau nu. mi se pare ca tot ceea ce este liniar, este neinteresant, ori, niciodata, un scenariu, n-o sa aiba ca protagonist pe cineva caruia nu i se intampla nimic care sa-i schimbe major, personalitatea, viata...etc. detaliile stilistice n-au ce cauta in scenariu, ele trebuie surprinse de camera de filmat, asa cum concepe regizorul, ca misiune artistica destinata exclusiv lui si directorului de imagine.

Foarte interesante cursurile de acest fel, pacat ca nu se tin si aici, undeva mai aproape de mine, chiar m-ar tenta sa particip la ele. Cand am vazut imaginea cu fata, primul meu gand a fost sa scriu ceva legat de retelele de socializare, ceva de genul ca a descoperit o poza socanta cu ea, postata de some random person, nephotoshoppata :)), de care nu-si mai aminteste. Stiu si eu, o poza facuta in Las Vegas cu ea imbracata in mireasa si cu un mire langa ea pe care nu-si aminteste sa-l fi vazut vreodata si apoi scenariul sa se concentreze pe cautarea tipului, care se va dovedi a nu fi tocmai usa de biserica :D. Ca o contradictie la povestea ta, ai putea spune ca fata e asistenta medicala or something like that, adica sa aiba o meserie care tocmai promoveaza safe sexul. Nu te-ai astepta ca o asemenea persoana sa fie atat de sloppy. La antagonisti contradictiile sunt un must, asa se genereaza si simpatia pe care ai putea sa o simti pentru ei.

Hope I make sense, I didn't get too much sleep lately :D.

Sunt si eu de acord cu amendamentul ca metaforele nu au ce cauta intr-un scenariu de film. Cel mai practic ar fi sa gasim intr-un astfel de text doar ce vedem si ce auzim. Suna urat si descurajant si bineinteles ca totul trebuie ambalat intr-o forma placuta care sa surprinda cititorul. Cum putem vedea noi ca un personaj simte ceva? E gresit sa folosesti cuvinte de tip ¨simte¨, ¨isi aminteste¨, ¨isi da seama¨, ¨realizeaza¨, etc.
Scenariul trebuie sa fie in primul rand un test de coerenta si constructie. A insera literatura in actul scenaristic (in cazul in care nu esti un autor si iti permiti sa scrii cum vrei pt. ca oricum tu il filmezi) este egal cu a te minti pe tine.

Glo, Iulia (Rugina) si restul... Daca imi mai permiteti o interventie: va rog sa cititi cronica lui Pitbull la filmul lui Nap, cel cu Basarabia. Tema, subiect, idee/mesaj.

Bootie - you're the one!!!!!!!!!!! B-)

OK. Unii nu preas au chef, vin aici cu pasajul care trebuie:
...Un moment! Un moment, că am ajuns la un punct nevralgic! Ce concepte am subliniat în fraza de mai sus? "Tema" şi "subiectul", da? Ia să vedem, le putem defini?
Putem - cu condiţia să ştim cum se definesc (lucru de care, din păcate, sunt capabili anormal de puţini cineaşti români). Fraţi moldoveni (şi munteni, şi ardeleni, şi olteni, şi etc.), reţineţi, că nu-i greu:
Tema unui film răspunde la întrebarea: "despre ce vorbeşte filmul?" - şi se exprimă într-un format de tip titlu. În cazul de faţă: asemănările şi deosebirile culturale şi umane care complică unirea Basarabiei cu România.
Subiectul răspunde la întrebarea: "cum vorbeşte filmul despre acea temă?" - şi se formulează ca o descriere succintă, într-o singură frază (predicativă sau eliptică), a contextului şi a acţiunii. Aici: nunta unui muntean cu o basarabeancă, reluată la Chişinău pentru familia miresei, sub pretexte tradiţionaliste care de fapt ascund interese pecuniare.
...Şi ideea?
Ideea, domnilor, răspunde la întrebarea: "ce anume spune filmul (prin intermediul subiectului) despre tema abordată?" (Într-un limbaj mai didactic, e numită şi "mesaj" - termen pe care prefer să-l evit, pentru conotaţiile lui uneori prea moralizatoare.) Ideea se comunică sub forma unui enunţ predicativ explicit, care trebuie să conţină şi un factor adversativ sau paradoxal (în lipsa căruia, încă nu e idee, ci doar truism). Ideea filmului "Nuntă în Basarabia" ar putea fi - la cel mai simplu nivel: "Orice nuntă din interes e compromisă din start"; sau, printr-o dezvoltare mai concretă: "Cupiditatea e marea piedică din calea Unirii."
E clar? Daca nu, faceti avocatura in continuare, ca la capitolul contabilitate zise un pulifrici sugator de pula la HBO c-ar fi expert.